UTA Arad

Markovic, penalizat cu un 11 metri imaginar la debutul în „alb-roșu”: „Îi mulțumim lui Bodea, era păcat să pierdem pe o greșeală a arbitrului”





La nicio o săptămână de la legitimarea sa la UTA, Stevan Markovik a debutat în fotbalul românesc. Muntenegreanul a făcut pereche în centrul defensivei cu românul de peste Prut, Mihai Roșca și s-a lovit încă din start de una dintre problemele sportului rege autohton, arbitrajul. La mijlocul reprizei secunde, masivul fundaș l-a faultat în afara careului pe Ayza, dar „centralul” a mutat infracțiunea în suprafața de pedeapsă și a arătat punctul cu var. „Ceea ce am știut încă de atunci mi s-a confirmat după ce am revăzut imaginile la TV și anume că faultul a fost în afara careului. A fost o decizie proastă a arbitrului, îi mulțumim lui Bodea că a apărat. Era păcat să pierdem pe o greșeală a arbitrului, mai ales după cum am jucat în repriza a doua. În afara penalty-ului, nu-mi amintesc alt șut pe spațiul porții noastre, în timp ce noi am avut destule situații bune. Asta ne-am și propus aici, să nu pierdem și să menținem această atmosferă bună din cadrul lotului. Mergem la Călărași cu încredere, e un meci din care avem numai de câștigat”, ne-a declarat fotbalistul de 30 de ani.

Acesta recunoaște că are ușoare probleme de acomodare, în special din pricina diferenței de temperatură față de campionatele unde a evoluat anterior. „În Maldive și apoi în Indonezia, unde, însă, nu am mai putut fi legitimat, jucam pe temperaturi de 35-36 de grade, aici am prins și cu minus. Dar, încerc să mă pregătesc cât mai bine, să intru în relațiile de joc ale echipei și să mă înțeleg cât mai bine în special cu jucătorii din apărare. Îmi place și că portarul nostru vorbește mult, sunt obișnuit cu acest lucru și de la alte echipe. Te ajută căci este mereu cu fața la minge și-ți poate da indicații bune”, a adăugat fotbalistul de 1,93 metri al „Bătrânei Doamne”.

Apropo de Roberto Bodea și acesta a ținut să le întoarcă mulțumirile colegilor săi. „Vreau să îmi felicit colegii! Mă bucur că mereu rămânem uniți indiferent de scor și până acum am reușit să revenim de fiecare dată. Mulți nu au avut încredere în noi, dar am rămas concentrați la ce avem de făcut și suntem o familie frumoasă. Suntem conștienți că nu avem jucători cu experiență la un nivel foarte mare, dar dorința și inima câteodată depășește talentul. Antrenorii sunt alături de noi și mereu ne încurajează, ne dau sarcini exacte care dau rezultate, iar experiența lor se vede”, a fost goalkeeperului arădean pentru parcursul bun al echipei „roș-albe”.

FOTO: UTA Media Design









21 comentarii

  1. Adica „rusul” Rosca a trebuit sa il acopere si pe acest,venit de pe plaje exotice,cu fresh in pai in gura,fara nici o legatura cu plasamentul!Asa mi-l imaginez!Nici o treaba nu are!La un moment dat,Manea,cel foarte hulit,a trebuit sa acopere de la stanga la dreapta!Markovici acesta,posibil fundas de pestera,grota,venit de pe sezlong de plaja,unde chiar recunoaste ca nu a prea jucat!Putine interventii bune,altele erau sa ne coste foarte mult!Fiecare intrare,criminala!
    Interesant ca iti place ca portarul tau,ca vorbeste mult!Oare ce intelegi ce vorbeste?
    Mai baiatule!Markovics!Cine naiba te-a adus la UTA?Cine si pentru ce?
    Nu stiu exact cum se spune,dar chiar nu avem nevoie de Chetniks!
    Un fundas mai rudimentar,cu coasa,ca si tine,chiar nu era nevoie!Aici nu este Slobodan Milosevici!Faulturile tale de bolovan,ne puteau costa foarte mult!
    „Inalt ca bradul,prost ca gardul”!Mai rudimentar decat atat,nu se poate compara!
    Oare cine te-a adus la UTA?Atat de multe locuri erau ocupate prin Maldive?Din ce cauza vrei sa ne pedepsesti?Cu ce ti-a gresit UTA?Pa si Puszi!Trebuie sa-ti cauti altundeva menirea!
    Hai!Dispari rapid!Era gata sa ne omori!Fundas de Maldive,Exatlon!
    Aici este UTA,nu azil de mama ranitilor!Pa!I-ati zborul!Ne-ai convins baiete!!

    0
    0
      1. @adymax,faptul ca te arunci cu sigla UTA,nu inseamna ca ai si dreptate,intr-adevar arati bine,daca doar asta ar conta!Posibil ca nici eu,vom vedea!
        In primul rand nu este croat ci muntenegrean,dar asta conteaza exact zero!
        Fii sincer cu tine in primul rand,nu fata de mine!
        Ti-a placut evolutia sa?Faulturi criminale fara logica!Nu astfel se va impune la UTA!OK!Imi accept criticile si sa-i dorim integrare cat mai rapida!
        Pe Alex Manea l-au desfiintat toti,din cauza aceasta,citez chiar..ca intra cu toporul!
        Crezi ca Markovici a facut telemetria liniei de careu?Crezi ca a calculat cei 10-20 cm,diferenta?NU!Deloc!Buuufff!Clar ca nu a fost penalty si ca arbitrii sunt impotriva UTA-ei.dar nu intri ca boul,decisiv in flanc cu adversar Ayza,versat!Daca ar fi fost putin mai pe centru,lua rosu,ca ultim aparator si arbitrul abia ar fi asteptat!Era mai bine?L-a scos Bodea cu apararea penaltiului,altfel suna rau de tot!
        Atunci sa fi vazut critici!Trebuie sa fim realisti!
        Mi-e teama si nu stiu cat vor mai tine aceste numite improvizatii pe posturi dupa accidentari,indispozitii medicale sau suspendari….
        Avem mare foame de cel mai mic punct cu orice adversar!Nu mi-e teama deloc de retrogradare si nu mi-a fost.Altii au aceasta grija!OLI si TG Mures,apoi Braila,Miroslava,Pandurii,Suceava….
        Noi trebuie sa formam un nucleu de baza,compact,un minim schelet,sa vedem cine va ramane din vara si cine nu?
        Nu exista din pacate dubluri,concurenta pe posturi,dublaje.Deci despre ce discutam?
        Daca asa functionam,victorii acasa si cate un egal in deplasare,ma face sa-mi rod unghiile,pe unde am fi putut sa fim…..
        Urgent sa fie gata Motorul,macar!Cat de rapid!Cat mai repede!
        Grahovacz,Ciuca,Buleica,Carstocea,Grigorie, si toti pachidermii……
        Foarte trist!

        0
        0
    1. Mai, dar esti un specialist nervos rau de tot. Ce ai cu omul de te exprimi asa?. Rosca e gras, altu-i slab, unu e rudimentar etc. Si iar amesteci lucrurile in comentariile tale. Ghiveci…

      0
      0
    2. Exact asa am vazut si eu. Timpul va dovedi, dar cred ca nu e de UTA. Citesc comentarii ca jucatorii sa nu fie critizati, ca nu e de bine. Noi toti vrem binele echipei si maseaua stricata trebuie aruncata. Nu e nici o problema in a avea parerea ca cineva nu e de UTA

      0
      0
  2. Giro, tu esti unul din aia anti-Popa? Daca da, atunci iti inteleg vocabularul !!! O sleahta de drogati si betivani !

    0
    0
  3. @Giro, hai sa-i mai dam cateva etape lui Markovici. Asa spuneai si de Rosca, ca e gras, ca nu prea are ce cauta la UTA si pana la urma baiatul a demonstrat ca are calitate. Nu e atat de usor sa te integrezi intr-o echipa noua, mai ales cand nu vorbesti limba si mai vii si de pe alt continent. Trebuie sa avem putina rabdare, mai ales ca altceva nu prea ne-a mai ramas de facut.

    0
    0
    1. @Tai Pan,aici iti dau dreptate totusi!Dar atunci sper sa se integreze cat mai rapid,pt ca la Mioveni m-a speriat rau de tot si am impresia ca nu doar pe mine.
      Nu contest ca este ultimul venit,fara meciuri alaturi de UTA,nici macar amicale,total de acord si ca nu vorbeste limba!De aceea este probabil si atat de retras fata de grup.
      Imi cer scuze public,pentru ca am vorbit „la cald”,ceea ce de obicei nu o fac!Imi asum gafa,la suparare!
      Scuze publice Markovic,sper sa ma contrazici rapid si voi fi primul care te va ridica in slavi!Multa bafta la UTA!
      O spun cu maxima sinceritate!Totul pentru UTA!HAI UTA!

      0
      0
  4. Văd ca unii pe aici imediat îi critică pe Bodea,Markovic…..la începutul returului pe Buia…..de ce nu îi aduceți din salarul vostru pe Tătăruşanu,Chiricheş dacă sunteți mari impresari de fotbalişti???? Ruşine pt ăia care critică jucătorii noştri…..

    0
    0
  5. Hai sa ne calmam! Nu va asteptati la egal la Calarasi! Ce naiba! Chiar nu va dati seama de diferenta dintre Dunarea si UTA? Si chiar daca pierd la Calarasi nu e capat de tara! Un meci pierdut in deplasare si atat! Si daca facem egal sau batem, tot aia e, scapam de retrogradare! Acuma, UTA trebuie sa castige TOT acasa, sa isi faca echipa noua! Orice punct din deplasare e BONUS! Campionatul viitor mai vedem! Ramane Popa? Sau fiindca nu ne-a dus la promovare, il demitem!? Ma refer la finantatorii si managerii echipei (meszar, scu, etc). Si pt Giro@: noi sarbii/ muntenegrenii….slavii, am suportat sute de ani de deznationalizare, dar nu am cedat! Si le-am luat gatul turcilor! Si i-am batut pe romani la fotbal ….pe unde si cand nu am vrut! Asa ca iti recomand RABDARE! Si tutun! Te cunosc!

    0
    0
  6. 1.Dupa pauza am jucat cu totul aletfel si aici se vede rolul antrenorului care a schimbat partitura si a insuflat curajul necesar jucatorilor. Bravo Ionut Popa&CO. 2..Nu inteleg de ce unii in loc sa ajute, mai mult strica insultand jucatorii! Acum acestia sunt, cu ei defilam, ei formeaza echipa noastra si decat sa-i insultam si sa-i descurajam, mai bine ne-am tine gura de critici impotenti! PRIMUM NON NOCERE spuneau stramosii nostri latini, mult mai intelepti decat unii dintre noi…HAIDE UTA!!!

    0
    0
    1. Exista comentariu in care sa nu-l lauzi pe Popa , Falca , Meszar ?

      Dacii liberi , nu avem nevoie de lideri !

      0
      0
      1. Dragi baieti utisti…cand eu eram tanar utist cum sunteti voi acum, voi nu erati in aceasta lume, iar acum, traind departe de Arad, spre deosebire de voi am perspectiva, vad ansamblul problemei, interesul echipei, nu al meu si nu am ambitii personale sau orgolii nesatisfacute cu anumite persoane trecute pasager prin anumite functii. Stiti cine era primar sau sef de club cand UTA era campioana? Nu conteaza…. HAIDE UTA NEMURITOARE!

        0
        0
  7. BRAVO BODEA , inca odata ai scapat echipa intr-un moment critic al meciului, care o putea costa infrangerea . Cei care te contesta la golul primit al miovenilor, nu stiu ce vorbesc, a fost un gol de generic in care ,nici Bufon nu avea sanse sa scoata acea minge, in rest, inca odata BRAVO, BRAVO, BRAVO si daca vei merge pe aceeasi forma buna, sigur vei ajunge in curand la o echipa mare de top !!!

    0
    0
  8. Arbitrul asta care a arbitrat UTA. la Mioveni,sa vazut clar ca, a dat prea multe procente in plus gazdelor ,uneori prea exagerat, mai ales 11 m ,care nu a fost, faza petrecandu-se in afara careului cu o jumatate de metru !? Nu mai zic de intrarile foarte dure ale jucatorilor de la mioveni. Asata este, bine ca, sa terminat cu bine si am mai luat un punct destul de pretios !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button