Gloria LT Cermei

Ghiroda și Cermeiul își ling rănile după începutul ratat de retur! Bulza: „Avem nevoie de un prim rezultat pozitiv”





Două dintre echipele ce au început modest partea a doua a sezonului 2017-2018 se duelează, mâine, în etapa ce ar fi trebuit să aibă loc în weekendul 23-24 martie. ACS Ghiroda a pierdut pe linie, cu excepția deplasării din „fieful” Becicherecului, acolo unde numai cine nu vrea nu câștigă, în timp ce Lunca Teuz Cermei a trebuit să se mulțumească cu remiza din derby-ul cu Lipova.

Pentru „sămădăi” a urmat o serie neagră cu trei eșecuri interne și un golaveraj dezolant 6-15. La finele ultimei partide pierdute, 1-4 cu Reșița, s-au spus și lucruri la nervi, dar, la rece, cermeianii au căzut de acord că trebuie să strângă rândurile și să deblocheze clasamentul chiar începând cu jocul de mâine, de la ora 17, din comuna timișana. „Chiar așa desculți cum ne consideră lumea, eu zic că vom mai avea un cuvânt de spus în acest sezon. Avem nevoie de un prim rezultat pozitiv pentru a ne recăpăta încrederea în noi și sper să-l putem obține chiar mâine, la Ghiroda. Din păcate, s-ar putea să nu putem conta pe Gligor, care acuză o întindere musculară, dar mai e până la ora jocului”, a spus Petre Bulza, președintele „alb-roșiilor”.

Așadar, e greu de prevăzut ce se va întâmpla mâine, mai ales că și locurile din clasament ale combatantelor (10, respectiv 7) lasă lucrurile deschise pentru orice deznodământ.

Arbitri: Vasile Rodină (Alba) – Alexandru Ilie (Bocșa), Ludovic Zifceac (Aleșd). Observatori FRF: Cornel Pantea (Oradea), Alin Lupu (Caraș Severin).









2 comentarii

  1. Nu prea vad chiar asa o mare pierdere sa nu uitam cu gligor sau luat 14 goluri in 3 meciuri , deci fiecare este de inlocuit

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button