UTA Arad

Poenaru ar fi dorit rejucarea derby-ului Poli – UTA 3-4! Botiș – încântat de idee, dar numai cu condiția prezenței lui Chitescu





Suporterii lui ASU Poli Timișoara organizează pe 20 aprilie un meci de suflet, cu participarea generaţiei de fotbalişti de la Poli AEK din sezonul 2002-2003 şi jucătorii actuali ai echipei de liga secundă. În generaţia de fotbalişti de la începutul mileniului se regăsea şi actualul antrenor al Academicii Clinceni. La finalul partidei din Vinerea Mare, de pe Bega, cu Ripensia, Ilie Poenaru le-a propus timişorenilor să cheme la jocul-eveniment şi generaţia UTA-ei, câștigătoare cu 4-3 (goluri M. Oprea – 2, R. Stancu / Constantinovici (autogol), Njock, Manta, Chitescu) pe „Dan Păltinișanu”!

Poenaru dorea o revedere cu generația lui Botiș

Pe 5 octombrie 2002, meciul Poli – UTA, câștigat spectaculos de arădeni prin golul din ultimul minut al timișoreanului Chitescu, s-a terminat cu pumni și picioare între componenții celor două echipe. Totuşi, Poenaru crede că un meci între glorii „alb-violete” şi „roș-albe”, la care evoluau pe atunci Sorin Botiş, Roland Nagy sau Cristian Panin era binevenit. „Eu le-am dat o idee: de ce nu faceţi Timişoara 2002 – UTA. Ar fi fost ceva mult mai spectaculos, cred eu. Acesta sunt nişte momente în care lumea trebuie să înţeleagă că suntem oameni până la urmă. Practic, fotbalul este un sport. Trebuie să fim mai altfel, cu o educaţie mult mai bună. Cel puţin fotbalistic”, a spus pentru liga2.ro fostul fotbalist trecut pe la Steaua, Metalul Plopeni, Fulgerul Bragadiru, Gloria Buzău, AEK Bucureşti, devenită apoi Poli AEK, FC Argeş şi Concordia Chiajna.

Botiș ar fi jucat cu o condiția prezenței lui Chitescu: „Nu ar fi avut cine să dea golul victoriei”

Chiar dacă ideea lui Poenaru nu se va materializa, Sorin Botiș spune că un astfel de meci ar fi fost binevenit și interesant. „O invitație se onorează tot timpul. Din păcate, ea nu a venit, deși mi-ar fi plăcut și cred că și foștilor mei colegi din acel sezon de la UTA să reedităm acel duel, poate unul dintre cele mai frumoase din istoria fotbalului românesc. Nu știu câți jucători din acea generație am fi putut aduna, deși o parte dintre ei ar fi venit, poate, cu autobuzul sau tramvaiul violet la meci, căci sunt din Timișoara. Oricum, fără Chitescu nu ne-am fi prezentat, căci nu ar fi avut cine să dea golul victoriei”, a glumit fostul fundaș, retras din activitate la finalul sezonului 2015-2016 din calitate de căpitan al Campioanei Provinciei.

Cine s-ar fi înfruntat pe 20 aprilie?

Generaţia 2002-2003 de la Poli AEK a cuprins următoarele nume: Adrian Bogdan, Aurelian Dumitru, Irinel Voicu, Ionuţ Angheluţă, George Şoltuz, Dan Balauru, Mihai Marius Nicolae, Romeo Stancu, Romulus Buia, Cristian Silvăşan, Ciprian Prodan, Costel Ionilă, Mihai Dobre, Mircea Oprea, Florin Constantinovici, Silviu Cristescu, Ovidiu Petelean, Marian Belciug, Gheorghe Marişescu, Ilie Poenaru, Daniel Tudorel Stanciu, Marius Şuleap, turcul Levent Osman, americanul Steve Reese, sârbul Aleksander Saric, Silviu Bălace, Florin Bătrânu, Bogdan Mihai sau regretatul Călin Zanc, decedat într-un accident de maşină.

UTA 2002-2003 ar fi putut răspunde cu: Daniel Bogdan, Robert Tufiș, Mihai Grozav, Cristian Panin, Adrian Baldovin, Sorin Botiș, Ovidiu Panaitescu, Attila Bier, Bogdan Buhuș, Alin Zaha, Ciprian Luca, Ionuț Dragomir, Marius Popescu, Marius Demian, Radu Mărginean, Roland Nagy, Adrian Piț, Adrian Drida,  Răzvan Fritea, Norbert Varga, Cristian Ianu, Marius Vintilă, Leontin Chitescu, Petruș Manta, germanul Markus Pleurer, muntengreanul Milislav Šećković și camerunezul Jeremie Njock.

Până la urmă, meciul eveniment, intitulat „Poli Unica Iubire”, va avea loc pe 20 aprilie, de la ora 19:00, pe stadionul „Dan Păltinişanu”, între Poli 2002-2003 și ASU Poli 2017-2018.

Anda Deliu

Călin Mnerie

5 comentarii

  1. Si prezenta lui Jeremie Njock ar fi fost frumoasa. S-a dedicat mult pentru UTA si a jucat un rol foarte important in acel derby, dupa parerea mea el a fost omul meciului.

    0
    0
  2. A fost un personaj. Destule meciuri in care nu facea mare lucru, iar dupa ce era schimbat facea tura stadionului in aplauzele tuturor. Asta bineinteles dupa prestatia din meciul cu Poli.

    0
    0
  3. UTA juca mereu cu doua varfuri de meserie(acum stam in Marius Curtuius,pt ca Florea s-a evaporat)!Manta a fost o deceptie totala,dupa parerea mea,dar in antiteza,Njock,era sarea si piperul!La calibrul sau,cu talpa piciorului 48,pe atunci gasea cu greu crampoane.Pentru cei care nu stiti,la Timisoara a jucat cu ghete care il strangeau!Tot venea la margine si isi turna apa pe ghete!Da!Ne-au dus de la agonie la extaz!
    Poate ca sunt partinitor,dar si Poli ne-a rusinat de cateva ori,la noi acasa!
    Pe vremea lui Elena Pugna,prim secretara,Timisoreana,fix pe juniorul Cheregi l-au delegat sa execute acel penalty ratat!
    Apoi,au trecut ani si ani,inchid ochii si il vad pe Romica Buia,catarat pe garduri la galeria Poli,ramas in chiloti,aruncand inspre galerie,tot ce avea pe el!
    DA!Asa este!Ar fi fost frumos o rejucare de veterani,cu maxim Fair Play!Poate tur-retur!Fara trivialitati,fara ultrasii injuratori!
    Nu stiu cand va fi terminat stadionul Neuman,s-a decofrat in fata,dar din nou nu mai lucreaza nimeni.
    Veteranii UTA-ei,au fost la Feyenoord.
    Putem inaugura oare vre-odata,chiar cu meci de veterani UTA-POLI?Nu atat timp cat comenduirea ne exileaza la Siria!
    Ar fi frumos!
    Sa ne auzim cu bine!

    0
    0
  4. Stima si respect pentru toti jucatorii enumerati din ambele tabere!Multi au pornit de jos acum,antrenand grupe de copii si juniori in zilele de astazi!Acesta este viitorul!
    Aleatoriu spunand,Balace,Botis,Panin,Marginean si multi altii sunt implicati in cresterea de juniori,sau in functii principale prin cluburi mari!
    Stadionul UTA,Neuman,tot se va termina cumva pana la urma,cu Mafiotul Falca,sau fara el!Ca nu vor fi 15.000 locuri preconizate,doar 12.000.hai sa vedem macar 3-4000 de suporteri prezenti!Apoi mai discutam despre restul!Sa-i vad pe aceia care nu pot sau nu au timp sa mearga la Siria,sa vina la meciuri in Arad!
    Sa fie si Motorul gata si sa ramana baza de antrenament,pana la urma!
    Doamne ajuta!
    Felicitari copiilor lui Sandu Gaica!Urmatoarea generatie mare a UTA-ei!
    Acum il urmaresc pe Tasedan,si ochiul nu ma inseala…Nu stiu ce se intampla cu Miculescu?
    Vine tare din urma generatia lui Bogdan Onet,2005,cu Tisza bacsi lipit,aproape!Veti mai auzi de un Bokse!Un copil impecabil,care pur si simplu a explodat!Capitan de echipa,face naveta din Zimand!
    UTA are viitorul asigurat!Nici Viitorul lui Hagi nu are asemenea pepiniera,Atletico&UTA!
    Timpul imi va da dreptate,poate!Doar sa nu ii aruncam rapid,de dragul transferurilor!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button