UTA Academie

Tot în fotoliul de lider în Liga Elitelor: Centrul de Excelență Mureș – UTA Under 17 1-5





Trupa lui Sandu Gaica și Adi Ungur rămâne liderul Seriei de Vest din Liga Elitelor Under 17. Roș-albii au câștigat, astăzi, cu 5-1 o deplasare dificilă, cea de la Centrul de Excelență Mureș, unde antrenează arădeanul Dan Stupar.

UTA a deschis scorul prin Tăședan, dar gazdele au egalat după numai un minut, din penalty. „O neatenție a noastră”, a povestit Sandu Gaica, ai cărui elevi au revenit în avantaj până la pauză, 2-1, grație reușitei lui Dumitru. Actul doi a adus desprinderea până la finalul 5-1, cu o „dublă” a lui Nistor și un gol al lui Miculescu.

„A fost foarte cald, iar terenul sintetic a făcut ca meciul să fie mai greu. Au avut și ei ocaziile lor, am avut și noi alte oportunități, dar, să fiu sincer, cred că scorul e puțin cam mare față de realitatea de pe teren”, a mai relatat „principalul” utist pentru uta-arad.ro.

UTA U 17 a început în formula Zamfir – Haloș, Salka, Vidican, Mohaci – Isac, Hrezdac – Dumitru, Gavrilă, Merian – Tăședan. Pe parcurs, au mai intrat: Nistor, Miculescu, Cocriș, Duma, Pașcu.

Duminică, 15 aprilie, (ora 14:00, Sînnicolau Mic) e derby la Arad, UTA – Ardealul Cluj, iar săptămâna viitoare urmează o nouă deplasare grea, la Viitorul „Mihai Georgescu” Cluj.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button