UTA Academie

Lideri și după vizita unei echipe de podium: UTA Under 17 – Ardealul Cluj 2-1





Victorie importantă reușită astăzi de băieții lui Sandu Gaica și Adrian Ungur în fața celor de la Ardealul Cluj, în cadrul etapei a 14-a a seriei de Vest a Ligii Elitelor.

Utiștii au pornit „cu handicap” în meci, vizitatorii luând conducerea după o deviere nefericită a lui Haloș în propria poartă (2), după o lovitură de colț. „Toate cele 8 goluri primite de noi până acum au venit din faze fixe, lovituri libere, lovituri de pedeapsă sau lovituri de colț”, remarca Gaica după meci.

Treptat, „roș-albii” au revenit și au început să-și facă jocul obișnuit. S-a intrat cu 0-1 la pauză, cu arădenii presându-și tot mai tare adversarii și trecând foarte aproape de gol în câteva rânduri.

Egalarea a venit la 10 minute de la startul actului doi, grație „decarului” Dumitru Isac, care a înscris cu un șut precis la firul ierbii de la marginea careului, apoi David Miculescu a semnat meritatul gol de 2-1 dintr-un penalty obținut de Cocriș. Clujenii au încercat, spre final, să echilibreze scorul, însă defensiva arădeană a rezolvat bine, așa că ultimul fluier i-a regăsit pe roș-albi fericiți că sunt în continuare primii în seria vestică și, de-acum, la 6 puncte în fața Ardealului, echipa de pe locul 3.

„Victoria e mai mult decât meritată. Am avut ocazii foarte multe. Jocul a suferit în unele momente, dar mai multe au fost momentele foarte bune. Iar ocazii am avut foarte multe, dacă marcam de trei ori până la pauză, era liniște. Copiii au muncit, și-au dat seama că pot întoarce rezultatul contra unei echipe ce se bazează numai pe minge lungă și faze fixe. Urmează deplasarea de la <<Mihai Georgescu>>, dar mai sunt încă trei jocuri, pe care le tratăm serios. Ne-am fi dorit să nu primim gol acasă, dar nu s-a întâmplat asta”, a punctat Gaica pentru uta-arad.ro.

UTA Under 17 a abordat meciul cu Ardealul în alcătuirea: Zamfir – Haloș, Szalka, Vidican, Mohaci – Isac, Hrezdac – Dumitru (73 Duma), Miculescu (67 Tăședan), Merian (60 Gavrilă) – Nistor (57 Cocriș).

FOTO: UTA Media Design









2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button