Fotbal judetean

Gazdele au ținut pasul doar o repriză, Capătă și-a învățat lecția: ACS Socodor – Unirea Sântana 0-2





Socodorul era o „bornă” importantă de trecut pentru Sântana înainte de derby-ul cu Crișul. Iar „uniriștii” și-au atins scopul la capătul unei prestații solide, dar în care au și riscat la două ocazii clare ale gazdelor la scorul de 0-0.

Oaspeții au deținut în mare controlul partidei și și-au creat și ocazii importante, prin Martin sau Mateiu. Însă și amfitrionii au avut șansele lor mari de a trece în avantaj, dar Faur nu a ajuns de puțin mingea cu capul după ce Csurka a respins șutul lui Bibarț, în timp ce Mako a finalizat peste poartă cu stângul o deviere a lui Faur în 12 metri.

Practic, Socodorul a dat aproape totul în primele 45 de minute încheiate cu scor alb, pentru ca apoi să iasă la suprafață pregătirea mai bună și maturitatea celor de la Sântana. Golurile nu s-au lăsat prea mult așteptate, așa că lucrurile s-au așezat repede. Mai întâi (minutul 56), Ginghină l-a găsit pe Avrămuțiu în careu, acesta și-a făcut bine balonul la 13 metri lateral dreapta și a trimis cu stângul pe jos, la colțul lung. După alte două minute, rebelul Capătă, la a treia atingere de balon, a beneficiat de pasa peste fundași a lui Peia și a finalizat cu latul peste Vaida. De aici încolo a fost un monolog al al Unirii, care a mai irosit și alte ocazii importante, printre care și o bară a lui Avrămuțiu, în timp ce lui Mateiu i s-a anulat un gol.

La revenirea pe gazon după cinci săptămâni, Sebastian Mako putea schimba mersul lucrurilor dacă ar fi înscris în prima repriză. „Dacă marcam măcar o dată la cele două ocazii din prima repriză, nu cred că am fi pierdut acest meci. Dar, am ratat, iar apoi am căzut fizic și am fost măcinați de jocul de pase al echipei din Sântana. După aceea, trebuie să ținem cont de cele cinci absențe grele, Tolan, Turcuș, Mariș, Liker și Molcuț, a trebuit să improvizăm în special în apărare cu Bibarț fundaș central. Dacă eram toți alta era soarta acestui meci”, spune atacantul celor de la Socodor, nerefăcut complet.

Revenirea lui Alex Capătă după episodul de indisciplină (contra Șimandului a ieșit de pe teren aruncându-și tricoul fără a fi înlocuit) din meciul de Cupă s-a dovedit importantă pentru Sântana. „Alex va fi amendat conform Regulamentului de Ordine Interioară ca urmare a referatului făcut de antrenor. Dar, ceea ce este mai important este că jucătorul și-a dat seama că a greșit, dovadă că a intrat foarte bine și a și marcat. Toată echipa a jucat bine astăzi, a alergat la aceeași intensitate din primul până în ultimul minut și a câștigat meritat pe terenul unei echipe incomode, ce-și merită poziția bună din clasament. Ajungem într-o formă bună la meciul cu Crișul, din care vrem  să scoatem maxim, dar mai ales să contribuim la spectacolul sportiv”, spune Marius Bătrân, președintele „roș-negrilor”.

Formații:

Socodor: Vaida – Bragea, Gherheș, Bibarț, Rafila – Sulea (86 Fekete), Fl. Dema (83 Gaga) – Flueraș, S. Mako (63 C. Nădăban), D. Ardelean (76 Șandor) – Faur.

Sântana: Csurka – Al. Ginghină, Bodea, Peia, Istin – Avrămuțiu (86 Paven), Mateiu – Parlapan (66 Stanciu), Martin (78 Marc), Prică – Pasăre (52 Capătă).

Arbitri: Loredan Bogdan – Lucian Berariu, Remus Naghi.

Observatori AJF: Gabor Biro, Ioan Hamza









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button