Cluburi polivalente

Pistolarii CSM-ului au făcut legea la etapa a doua de glonţ





Secţia de tir a CS Municipal Arad a debutat în forţă în noul sezon de glonţ.

Pistolarii pregătiţi de Gheorghe Pop, Mircea Budurişan şi Monica Toth s-au remarcat în mod deosebit la Bucureşti, în cadrul etapei a doua din cadrul Campionatului Naţional, probe de glonţ şi aer comprimat. Practic, sportivii CSM-ului au contabilizat, în final, 18 podiumuri, de 14 ori ei urcând pe cea mai înaltă treaptă!

La dublu mixt, juniori 1 – pistol aer comprimat, Daria Haristiade şi Casian Codrean s-au clasat primii, Iulia Bagi şi Luca Joldea încheind tot pe primul loc la mixt, dar la categoria juniori III. La junioare, Haristiade a încheiat prima la pistol aer comprimat, iar Andrada Gheocel s-a clasat pe locul secund. Tot la pistol aer comprimat, Codrean a terminat pe primul loc în concursul juniorilor 1, în vreme ce Joldea a fost primul la juniori III.

Cei doi au fost primii şi în proba de pistol liber, la juniori 1, respectiv juniori III. La pistol sport precizie, Haristiade şi Gheocel au încheiat competiţia pe primele două locuri, iar Iulia Bagi (foto) a câştigat în aceeaşi probă, la junioare III. La pistol sport viteză s-a impus Gheocel, la junioare 1 şi Bagi, la junioare III, iar Haristiade a fost a treia în concursul junioarelor mari. La pistol sport, Haristiade şi Bagi au câştigat la junioare 1, respectiv junioare III, iar Gheocel a fost a treia între cele mai mari junioare.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button