UTA Academie

UTA Under 17 începe serie meciurilor decisive cu manșa tur a Cupei României: „Nu sacrificăm nimic, vrem să prindem ambii iepuri!”





Generația de 2001-2002 a „Bătrânei Doamne” a făcut un sezon excelent până acum, dar lupta pentru trofee de abia acum începe. În zece zile, puștii utiști își joacă accesul în finalele Cupei României și Ligii Elitelor, având adversare din Cluj și Constanța. În ambele cazuri, vor fi confruntări tur-retur, cu primele meciuri pe teren propriu.

Seria de foc începe mâine, odată cu vizita celor de la Ardelealul Cluj. Deși a încheiat seria de Vest a Ligii Elitelor doar pe locul 5, formația de pe Someș e una dintre cele trei care i-a învins pe „roș-albi” în sezonul regulat. Au făcut-o în toamnă cu scorul de 1-0, pentru ca în primăvară să piardă cu 2-1 la Sânnicolau Mic. „Cupa și campionatul sunt două competiții diferite. În prima ai nevoie de calități de sprinter, pe când cea de-a două este o cursă de anduranță. Anul trecut, când am văzut seriile, mă gândeam că noi, Craiova și Ardealul ne vom bate pe cele două locuri ce duc în semifinale, apoi a apărut surpriza <<Mihai Georgescu>>, tot din Cluj. Dar, Ardealul rămâne o formație bună, nu a ajuns întâmplător în semifinalele Cupei, va fi un duel echilibrat. Chiar dacă mai avem în fața noastră și o semifinală națională cu Viitorul, abordăm meciul de mâine cu tot ce avem mai bun. Nu dozăm nicio energie, nu sacrificăm nimic, vrem să prindem ambii iepuri. Mai ales unei echipe de copii nu-i poți spune că e mai important un meci decât altul, ei vor să câștige tot și de aceeași părere sunt și eu”, spune Sandu Gaica, antrenorul UTA-ei Under 19, alături de Adi Ungur.

Ardealul s-a dereglat puțin în ultimele patru runde, în care a obținut două puncte, dar competiția KO o tratează cu maximă seriozitate. „Dacă UTA mai are la dispoziție și trofeul suprem la Liga Elitelor, pentru noi singura șansă de a câștiga ceva în acest an vine prin intermediul Cupei. De aceea, vom da totul în cele două manșe, împotriva unei echipe foarte bune, dar apropiată valoric de cea a noastră.  I-am bătut deja odată pe arădeni în acest sezon, sperăm să mai facem măcar odată și să ne calificăm în finală. Poate vom profita și de programul mai încărcat al adversarilor noștri, dar asta nu înseamnă că trebuie să nu dăm sută la sută în ambele partide”, a explicat și Claudiu Moldovan, antrenorul celor de la Ardealul.

Dacă „roș-albii” nu au probleme de lot pentru meciul de mâine, de la ora 14, de pe arena din Sânnicolau Mic, clujenii nu pot conta pe fundașul Alex Rus (suspendat).

Formații probabile:

UTA: Zamfir – Haloș, Salka, Vidican, Mohaci – Isac, Hrezdac – Dumitru, Miculescu, Merian – Nistor.

Ardealul: Dombradi – Alexa, Tand, Nicolau, Meynhart – Lupu, Fabian, Chivu, Șulea – Istrate, Sep.

Arbitri: Marius Omuț – Sergiu Albu, Bogdan Gireadă (toți din Satu Mare). Observator FRF: Sorin Ciotlăuș (Deva)

Până în semifinalele Cupei, UTA a trecut de Poli Timișoara (5-0), Drobeta Turnu Severin (9-0) și CSU Craiova (3-0), în timp ce clujenii le-au depășit pe: Atletic Zalău (2-0), Viitorul Mihai Georgescu (3-0) și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (2-1). Arădenii au jucat toate meciurile acasă, în timp ce Ardealul pe ultimele două în deplasare.

Semifinala Cupei României U17 dintre UTA Arad și Ardealul Cluj va fi transmisă în direct de TV Arad, miercuri, 9 mai, începând cu ora 14.00.

FOTO: UTA Media Design









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button