Speranțele sebișenilor în promovare au rămas vii, dar Petculescu avertizează: „Depindem și de noi, nu avem voie să ne subestimăm adversarii”

Speranțele sebișenilor în promovare au rămas vii, dar Petculescu avertizează: „Depindem și de noi, nu avem voie să ne subestimăm adversarii”

Finalul de sezon în seria a IV-a a Ligii a 3-a se anunță palpitant, atâta timp cât secretarul general al FRF s-a constituit parte la sesizarea Reșiței cu privire la campionatul în care ar fi trebuit să joace juniorii Șirineasăi. Așadar, în ședința din 16 mai, liderul campionatului ar putea fi penalizat cu 9 puncte, iar atunci lupta pentru promovare devine mai aprinsă ca niciodată.

Iar, dintre formațiile implicate la vârf, Național Sebiș are, cel puțin pe hârtie, cel mai ușor program, în timp ce Reșița mai are deplasări la Craiova (cu CSU II și Filiași), iar Lugojul și Șirineasa se înfruntă în meci direct săptămâna viitoare. „E bine că am ținut speranțele aprinse prin victoria de la Cermei. Nu a fost deloc ușor, dimpotrivă, și asta pentru că am întâlnit o formație foarte motivată. Am simțit asta în teren încă din primul minut, doar că diferența de valoarea și experienață și-a spus spus cuvântul în cele din urmă”, spune Ionuț Petculescu, autorul primului gol al Naționalului în Țara Sămădăilor.

Mâine seară (cu începere de la ora 18), „alb-albaștrii” intră din nou în arenă, de data aceasta în fața propriilor susținători. La Sebiș ajunge Hermannstadt II, formație pe care Sebișul a bătut-o cu 6-0 în tur, la Sibiu. „Moralul în rândul băieților e foarte bun, sunt sigur că vom câștiga. Pe de alte parte, trebuie să nu ne subestimăm adversarii, căci, zic eu, depindem și de noi dacă vom reuși să terminăm pe primul loc. Dacă va sosi depunctarea celor de la Șirineasa, numai 9 puncte din tot atâtea posibile ne țin în luptă până la final, altfel intrăm în vacanță mai repede și nu vrem asta. Așadar, mergem din meci în meci, iar mâine trebuie să dăm totul pentru o victorie cu echipa din Sibiu”, mai spune mijlocașul ofensiv sosit de la CS Afumați, autor a cinci goluri pentru Național în acest campionat.

Național Sebiș: Poiană – Poștoarcă, Pîslaru, Dumitrache, Siminic – Sz. Vereș, Ruță – Săulescu, Petculescu, Tătulea  – Mărgărit.

Hermannstadt II: Ciorgovean – Lungu, Bordean, Cătinean, Scarlat – Preda, I. Popa, A. Pop, Lupu – Morariu, Monea.

Arbitri: Zoltan Szekely – Ștefan Lar, Răzvan Soponar (toți din Baia Mare).

Observatori FRF: Vasile Balaj (Drobeta Turnu Severin), Dorin Micșa (Timișoara)

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *