Utiștii Toma și Stahl vor să încheie sezonul cu un trofeu împreună cu colegii de la Under 19: „Ultima noastră șansă, vrem să dăm totul în următoarele două meciuri”

Utiștii Toma și Stahl vor să încheie sezonul cu un trofeu împreună cu colegii de la Under 19: „Ultima noastră șansă, vrem să dăm totul în următoarele două meciuri”

Chiar dacă nu au activat în Liga Elitelor în acest sezon, utiștii sunt la două meciuri de un trofeu. Este vorba despre cel pus în joc la competiția „republicanilor”, iar speranțele „roș-albe” sunt îndreptățite.  În această după-amiază, de la ora 17, pe arena „Otto Greffner” din Șiria, arădenii joacă cu Gaz Metan Mediaș pentru biletele de la finala de peste o săptămână, de la Alba Iulia, unde va ajunge una dintre CS Mioveni și CSU Craiova.

Componenți ai primei echipe, Dorin Toma și Albert Stahl au dat deja o importantă mână de ajutor în semifinala de ieri, câștigată cu 5-0 în fața Drobetei Turnu Severin, dar e nevoie de implicarea lor maximă și astăzi. Cei doi au pasat decisiv la absolut toate reușitele „roș-albilor”, semnate Onuțan, Cocian (2), Sabău și Gruiescu.

Dorin Toma a contribuit cu trei „assisturi” cu formația de pe Dunăre și se anunță și azi una dintre principalele arme ale echipei pregătite de trioul Bogoșel, Petcuț, Țamboi. „Am muncit enorm în ultimii ani, ar fi păcat pentru mine și colegii mei să nu ridicăm deasupra capului un trofeu. Acum doi ani, generația lui Petre, Man sau Tănase câștigau două trofee importante, vrem să le călcăm pe urme cu un succes la Alba Iulia. Dar, până acolo, trebuie să ne concentrăm și să dăm totul pe teren azi, cu Gaz Metan Mediaș. Trebuie să jucăm ca o echipă, să alergăm unii pentru alții, iar la final să ne bucurăm cu toții. Personal, vreau să joc în sfârșit o finală, căci anul trecut am fost accidentat când băieții au jucat cu Viitorul pentru Cupa României”, spune atacantul de 19 ani.

Tot în rolul pasatorului a fost și Albert Stahl. La rândul său, fotbalistul de bandă nu concepe să nu meargă alături de colegii săi în Cetatea Unirii peste o săptămână. „E ultimul an la juniori pentru noi, deci ultima șansă la un trofeu, la o medalie de aur. Trebuie să ne mobilizăm, să dăm totul astăzi, cu Mediașul, iar apoi să pregătim cât mai bine finala. Eu am trăit dezamăgirea pierderii unui trofeu, respectiv Cupa României, anul trecut, de data aceasta sper să sărbătoresc alături de colegi”, spune fotbalistul, care la 19 ani a adunat destule prezențe pe scena eșalonului secund în tricoul UTA-ei.

Dacă ieri a fost implicat în meciul primei echipe la Sânmartin, cu Luceafărul. astăzi, mijlocașul Amir Jorza poate da și el o importantă mână de ajutor la Under 19 în ultimul ac al turneului final de la Șiria.

3
0

Un comentariu


  1. mare pacat ca am pierdut sansa sa jucam inca o finala! poate la anul! haide UTA,campioana provinciei!

    1

    2
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *