UTA Arad

„Metoda Popa” după îndeplinirea obiectivului: „Le dau jucătorilor libertate în gândire și exprimare, vreau să aibă o mentalitate profesionistă”





UTA a pierdut primul meci după îndeplinirea matematică a obiectivului, 2-3 cu Luceafărul. Dincolo de greșelile de arbitraj, Ionuț Popa nu a fost mulțumit de cele întâmplate pe teren și ar dori ca în cele trei partide rămase de disputat până la finele sezonului lucrurile să se schimbe pentru elevii săi.

Dar, ca să aflăm ce-și dorește experimentatul tehnician de la Buia et. comp. de mâine încolo, pornim de la erorile de la Sânmartin. „Înainte de meciul de la Oradea, am vorbit cu jucătorii și le-am spus exact ce-mi doresc de la ei. Nici nu m-am prea ridicat de pe bancă, poate am dat două-trei indicații tot meciul, am dorit să le dau libertate în gândire și exprimare și, din păcate, am observat că atunci când nu există presiunea rezultatului apare lejeritatea la unii. Acest lucru se naște din temperamentul lor, adică se gândesc că dacă au făcut totul privind îndeplinirea obiectivului nu se poate altceva mai mult. S-au văzut cu sacii în căruță și e destul. Practic, am jucat bine doar între minutele 30 și 60, în rest au fost modești și mă deranjează acest lucru. Le-am spus și le voi spune și înainte de meciurile ce urmează că mă aștept de la ei să pună în practică ceea ce am făcut la antrenamente, fără ca eu să fiu tot timpul cu gura pe ei. Adică, să alerge cu și fără minge, să facă pressing, să demonstreze că știu să dribleze, să centreze și să tragă la poartă. Mai pe scurt, să joace fotbal, chiar dacă obiectivul a fost îndeplinit. Vreau să aibă o mentalitatea profesionistă până la capăt”, a explicat Ionuț Popa.

Anunțând absențele lui Curtuiuș (suspendat) și Stahl (accidentat) pentru meciul cu Ripensia, antrenorul „roș-albilor” e decis să schimbe câte ceva în „unsprezecele” pe care l-a cam folosit mai mereu în ultimele runde. „Doar trei-patru jucători m-au mulțumit prin prestația lor la Oradea, așa că – probabil – voi face câteva schimbări în echipă pentru sâmbătă. Cele mai multe, probabil, în apărare”, a mai spus „Mister”, care a ținut să precizeze faptul că în noua sa gestiune la UTA a utilizat deja 12 juniori.









4 comentarii

    1. daca gandim toti ca tine , e clar…ne ducem la vale
      Un cunoscator de fotbal , inainte de rezultat ar fi vazut evoluatia echipei , jucatorilor….schemele de joc de can a venit Popa…etc…
      INSA TU ESTI UN MASCARICI.
      IATE CU CEI DE LA SCU DE MANA SI ARUNCATIVA IN MURES CU 10 BOLOVANI LEGATI DE GAT !

      0
      0
  1. Are cam mult de lucru Popică. De centrat nu stie nimeni, suturi de la diatanta nu stie nimeni (ori 3 m peste ori bate mingea inainte de careul mic). De driblat stiu 2-3, culmea e ca Manea e printre ei si el nici nu e facut pentru asa ceva. Din lotul ăsta 5-6 oameni cu indulgenta mai au ce cauta la UTA din sezonul viitor.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button