Fotbal feminin

Au ratat șansa să scape de „lanternă”: CS Ineu – Olimpia II Cluj 2-7





Fiindcă echipa campioană a României s-a prezentat în Țara Zărandului numai cu junioare, aflate la începutul carierei de fotbaliste, Ineul a sperat că va obține rezultat care să o scape de ultima poziție în clasament ce înseamnă retrogradarea în eșalonul trei.

Iar speranțe au existat timp de o repriză, „alb-albastrele” fiind în avantaj la pauză cu scorul de 2-1. Dennisa Muj a reușit golul meciului cu un lob de la 30 de metri, iar Tina Ancăș a punctat și ea printr-un șut puternic din careu, după care…beznă totală. Tinerele clujence au defilat în repriza secundă și au oprit tabela la 2-7. ƒ„După o primă repriză bună, în cea de-a doua nu am mai existat pe teren. Mai avem o singură șansă, cu Olimpicul, să salvăm sezonul, deși trebuie să recunoaștem că ne va fi greu să emitem pretenții la Cluj”, a spus Cristi Sculici la finalul disputei cu Olimpia II.

Ungureanu (Balaban) – Cristea, Strifler Gruia), Bun, Preală – Mihăieș, Dragoș, Kugler – Muj, Ancaș, Vamanu a fost echipa aliniată de CS Ineu în cadrul rundei cu numărul 13 a Ligii a II-a feminin (seria de Vest).

Clasamentul la zi înainte de ultima etapă









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button