National Sebis

Sebișul merge la Bălești pentru a-și face treaba până la capăt și a spera în minuni: „Să ne luăm neapărat punctele și apoi mai vedem”





După 6 succese consecutive, Național Sebiș se deplasează pe terenul penultimei clasate pentru a scrie concluzia unui sezon pe care îl va termina – probabil – pe podiumul seriei a IV-a. Există și variante ideale, cam fantaziste, pentru ca formația de pe Crișul Alb să termine în frunte, însă toate calculele pleacă de la un succes sâmbătă, la Bălești. Apoi, există sperațe ca Șirineasa (depunctată sau nu în chestiunea folosirii juniorilor în alt campionat decât cel permis) să nu aibă drept de promovare în „speța” schimbării numelui societății la Tribunal în plin campionat. Însă, la rând pentru promovare vine Reșița dacă bate la Filiași sâmbătă, astfel că trupa lui Călin Cojocaru trebuie rămâne cu șanse infime la locul 1 la această oră.

Dar, vestiarul sebișenilor e decis să-și apere aceste slabe speranțe de a ajunge în vârf cu un succes în județul Gorj. „Datoria noastră, a jucătorilor, este să câștigăm și sâmbătă la Bălești, apoi așteptăm să vedem ce surprize ne mai oferă acest sezon. Chiar dacă echipa din Bălești e retrogradată deja, nu trebuie subestimată. Acasă nu a făcut meciuri rele, sau mai bine spus adversarii nu au putut evolua mereu la adevăratul potențial din cauza terenului foarte rău. Așadar, trebuie să rămânem concentrați, să profităm de fiecare situație de poartă creată, pentru că nu cred că vom avea foarte multe pe un gazon tare și denivelat”, spune Zsilard Vereș, fotbalist transferat de la CFR Cluj în vara anului trecut.

Om de bază al trupei lui Cojocaru, „închizătorul” de 22 de ani e sincer și admite: „Nu ne încălzește prea mult dacă vom termina pe locul 2 sau 3, căci obiectivul era promovarea. Sigur, în fața noastră sunt echipe ce și-au permis să transfere jucători de Liga 1, dar chiar și așa trebuia și puteam da mai mult în acest sezon. Returul a fost mult mai bun decât turul, dar asta pentru că în toamnă încă nu eram prea omogeni. Cred că au venit 12-13 jucători noi la începutul acestui sezon, a fost nevoie de timp până să formăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Rezultatele destul de bune din retur stau mărturie acestui fapt, dar avem și regretul că am lăsat pe drum puncte importante”.

Bălești – Sebiș se joacă sâmbătă, de la ora 18, Pintea (suspendat) și Enciu (accidentat) fiind absenții Naționalului pentru ultimul meci al stagiunii.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button