Frunză ridică și mai mult miza în UTA – Brăila: „Nea’ Popică să-și vadă de treburile lui, nu să-l intereseze cum câștigăm noi”

Frunză ridică și mai mult miza în UTA - Brăila: „Nea' Popică să-și vadă de treburile lui, nu să-l intereseze cum câștigăm noi”

Dacia Unirea Brăila își joacă întreg sezonul mâine dimineață, la Șiria. Formația de pe Dunărea trebuie să scoată cel puțin un egal dacă vrea să joace cu salvarea pe masă în ultima etapă, cu Pandurii Târgu Jiu. Așadar, un succes al UTA-ei înseamnă retrogradare pentru brăileni, care vin la luptă și par neînfricați, atâta timp cât Sorin Frunză mai pune puțină benzină pe foc. „Am un mesaj pentru nea’ Popică pe care i-l transmis prin intermediul presei pentru că nu mi-a răspuns la telefon. Îl rog să-și vadă de treburile lui, de echipa sa, de familie, afaceri, bătrâneți și pensie și să nu-l intereseze prea mult cum câștigăm noi meciurile. Am citit că se întreba la un moment dat cum de Brăila a legat mai multe rezultate bune în acest retur și chiar ne-am mirat ce treabă avea dânsul cu noi”, spune directorul sportiv al Daciei Unirea.

Frunză mai recunoaște că se aștepta ca echipa sa să ajungă într-un asemenea moment greu, dar – totodată – are încredere că jucătorii și stafful tehnic o vor scoate la capăt. „Dacă am fi beneficiat de o finanțare permanentă, am fi avut și continuitate în prestații și rezultate. Apoi, au apărut toate acele scandaluri legate de jucători acuzați de blaturi și alte lucruri urâte ce și-au pus și ele amprenta pe randamentul nostru, așa că era pe undeva de așteptat să ajungem într-o situație aproape disperată cu două etape înainte de final. Dar, suntem pregătiți de luptă, atât mâine cu UTA, cât și cu Pandurii săptămâna viitoare”, mai spune fostul rapidist.

Recent, brăilenii s-au despărțit de trei dintre fotbaliștii care au bifat destule minute în acest sezon, respectiv mijlocașii Covaciu și Anghelina și atacantul Bucur. „Vă dați seama că avem cu ce să-i înlocuim, deplasăm un lot de 20 de jucători la Arad. Poate voi juca și eu, sunt 210% pregătit, rămâne doar la latitudinea antrenorului să decidă. Ne bazăm mult pe intuiția sa, nu degeaba e tehnicianul care a rezistat cel mai mult pe banca unei echipe de Liga 2-a. El și Vasile Neagu, cu mențiunea că Afumațiul e doar la al doilea sezon în acest eșalon”, a mai spus Frunză.

Facebook Comments
3
0

6 comentarii


  1. Trebuie sa cistigam meciu , sa retrogradeze dracului , altfel sa plece si Popica si jucatori !

    1

    12
    Răspunde

  2. Frunza !!!! Mai bine taceai din gura cu aceste declaratii de razboi la adresa lui POPICA ca, filozof ramaneai, asa stand lucrurile, vezi ca, la-i ambitionat rau si nu este bine pt. voi. Cu toate ca, mie mi-ar place sa scoateti macar un meci egal, care va convine pt. ultima batalie ,de a castiga meciul cu Pandurii Tg. Jiu pt. a ramane in liga2a. Eu unul, vreau sa pice Pandurii ca, UTA. sa scape de ea in campionatul viitor, o pretendenta la promovare si ca, am facut armata la Braila in 1981.. FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA. !!!

    4

    5
    Răspunde

    1. Gresit @Nelu Targoviste!Daca retrogradeaza Braila,ceea ce mi-as dori,o alta deplasare lunga,cu escala pe drum,anulata!Asa trebuie privit!Cheltuieli cat mai mici!
      Sau crezi ca Targovistea va fi detronata din titulatura de regina a blaturilor?
      Pai tu vezi ce rezultate exista prin coada clasamentului,inainte de final?
      Nu te crucesti?
      Ma bucur,totusi,ca din marea fanfaroniada de promovare la 10 puncte fata de locul 2,acum arbitram retrogradarea altora!Trista consolare!
      Poate ca ma vei crede mojic….dar bani sa iasa!Sa vina valizele!!!Si sa joace UTA si cu generatia 2001 a lui Gaica(exclusa varianta) sau urmatoarea, 2002 a lui Mircea Aslau!!
      Dar mare atentie……la DNA!
      Prost este cel care crede in aceste rezultate!

      1

      1
      Răspunde

  3. Va fi un meci de mare lupta, cu eliminari pt. ca miza este foarte mare pt. braileni, braila este ca o fiara ranita si isi va vinde foarte scump pielea, un meci de 1 x 2 . Mi-ar place ca, brailenii sa scoata un egal si sa vedem in ultima etapa un meci televizat , un meci pe viata si pe moarte la Braila cu Pandurii lui Condescu, meciul dracului , asa mi-ar place, ramane de vazut ce va fi !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    2

    4
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.