Utiști de argint în Cupă! Gaica: „Viitorul – echipa mai bună, am avut dificultăți în duelurile unu la unu”

Utiști de argint în Cupă! Gaica: „Viitorul - echipa mai bună, am avut dificultăți în duelurile unu la unu”

Pentru al doilea an consecutiv, o echipă a UTA-ei pierde o finală de Cupă a României contra celor de la Viitorul Constanța. După formația Under 19 a lui Petre, Tănase și Jorza, a venit rândul colegilor mai mici, de 2001, să fie învinși de una dintre grupele de excepție ale Academiei Hagi.

Scorul (2-7) nu lasă loc la prea multe comentarii, deși nu trebuie uitat că rezultatul pauzei a fost 1-1, pe unul dintre terenurile din Buftea. „Păcat, am făcut o primă repriză bună. Meciul s-a rupt după golul de 3-1. Viitorul a fost echipa mai bună, are jucători de calitate individuală, cu care am avut probleme în duelurile unu la unu. Copiii sunt copii, una am discutat la pauză, alta s-a întâmplat pe teren. Întâmplător sau nu, la patru din golurile primite noi eram în atac, am ratat, apoi am luat gol în faza următoare… Rămânem doar cu o prima  repriză bună, insuficientă însă. Dacă ne gândim că am ajuns în primele patru echipe din țară și am jucat finala Cupei, da, putem spune că a fost un sezon bun. Dar dacă ne uităm la ultimele rezultate, nu”, a fost concluzia lui Sandu Gaica, ajutat pe banca „roș-albilor” de Adi Ungur.

Din stafful echipei arădene la București, medaliați cu argint și ei, au mai făcut parte asistentul Ghiță Ghinga și managerul Elena Bodri.

Facebook Comments
0
2

Un comentariu


  1. Cind pierzi o Finala nu dai vina pe nimeni ! A ajunge in Finala este o performanta excelenta ! Apoi, tehnic vorbind, cred ca antrenorii de la Viitorul sint net peste cei de la UTA, ii invata, pe copii, sa joace ofensiv, cu progresie de posesie, frumos. Felicitari jucatorilor, si antrenorilor si….macar daca in fiecare an s-ar ajunge in Finala ! O singura nelamurire am : citi dintre cei care au jucat finala sint proprietate 100% UTA ?

    2

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.