Vali Porcișteanu a câștigat Raliul Aradului KIA 2018, profitând de accidentul lui Tempestini în Super Specială

Vali Porcișteanu a câștigat Raliul Aradului KIA 2018, profitând de accidentul lui Tempestini în Super Specială

Asociația Club Sportiv AMC Racing (promotor Mihai Leu), a organizat vineri și sâmbătă, 26 și 27 mai, sub egida Federației Române de Autoturism Sportiv, în parteneriat cu Primaria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad, competiția automobilistică intitulată Arad Rally KIA 2018. Ediția a zecea a Arad Rally KIA, care a fost etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2018, a reunit la start 63 de concurenți.

În 2018, locul întâi a fost ocupat de către campionul național absolut la raliuri din 2011, Vali Porcișteanu, aflat la primul succes de la revenirea sa pe traseul de concurs, performanța fiind sinonimă și cu preluarea fotoliului de lider în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. La volanul unei Skoda Fabia R5, Porcișteanu, cu Dan Dobre în dreapta, a profitat de abandonul favoritului Simone Tempestini (Sergiu Itu copilot), care a ieșit în decor la Super Speciala din centrul Aradului, de vineri seara. După succesul de la Arad, Vali Porcișteanu a preluat și fotoliul de lider în clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Astfel, Porcișteanu a adunat 88 de puncte după trei etape, cu 5 peste Simone Tempestini.

La Arad, pe locul 2 s-a clasat Dan Gârtofan (Tudor Mârza copilot), iar pe trei a terminat Bogdan Marișca (Sebastian Itu copilot). Cu o singură excepție (2014), cine a câștigat Raliul Aradului a câștigat și Campionatul Național de Raliuri Dunlop! Rezultatele complete și clasamentele sunt pe raliularadului.ro și pe www.live.fras.ro.

Rezultatele urmează să fie omologate de Comisia de Competiții a FRAS, care se va reuni marți.

Următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop va avea loc în perioada 15-16 iunie la Bacău.

 

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.