Liga a 2-aLiga a 3-azTOP ARTICOLE

Sistemul de promovare/retrogradare, menținut în Ligile 2 și 3! UTA intră în scenă pe 4 sau 5 august, Sebiș, Lipova și Cermei pe 25-26 august





Comitetul Executiv al FRF, desfăşurat astăzi, 4 iunie, a aprobat calendarele competiţionale pentru noile sezoane ale campionatelor Ligii 2, respectiv Ligii 3.

Liga a II-a: două promovate direct, o echipă la baraj şi cinci retrogradate

Eşalonul secund, din care vor face parte ACS Poli, UTA, FC Argeş, ASU Poli, Ripensia, Pandurii, Petrolul, Farul sau „U” Cluj, va începe în weekendul 4-5 august, urmând în 2018 să se joace 21 de etape. Ultima rundă din acest an va avea loc în 8-9 decembrie. Partea a doua a sezonului se va relua pe 23-24 februarie 2019 şi va avea programată ultima etapă, cea cu numărul 38, în weekendul 1-2 iunie 2019.

În noul sezon de Liga 2 vor participa 20 de cluburi. Primele două vor promova în Liga 1, a treia clasată va disputa un baraj în dublă manşă cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1. Echipele clasate pe locurile 16-20 vor retrograda în al treilea eşalon.

Calendarul Ligii 2 Casa Pariurilor, sezonul 2018-2019

Liga 3 începe pe 25 august, poziţiile promovabile şi retrogradabile rămân asemănătoare

Cât priveşte campionatul Ligii 3, acesta va începe în weekendul 25-26 august. Turul Ligii 3 se va încheia pe 1-2 decembrie 2018, urmând ca sezonul să se reia pe 2-3 martie 2019. Ultima rundă, cea cu numărul 30, este programată pe 25-26 mai 2019.

În sezonul 2018-2019, Liga 3 va fi formată din cinci serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele clasate pe primul loc în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului 2018-2019.

Din Liga 3 vor retrograda 21 de echipe: ocupantele locurilor 13-16 din fiecare serie şi cea mai slabă echipă clasată pe locul 12 din toate cele cinci serii. Se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate cu echipele de pe locurile 1-11.

FOTO: UTA Media Design









4 comentarii

  1. Din 18 iunie ar trebui sa se inceapa pregatirea. Noi nici nu stim cu cine continuam . Sa fim seriosi . Amatorism total fratilor . Asa vom fi intre cele 5 echipe retrogradate nici macar nu ne mai salvam ca anul asta . Trist foarte trist .

    0
    0
  2. Fractura emoțională între aripi care și-ar putea da mana. De o parte aripa care patronează proiectul versus cealaltă care ar avea și bani și treabă cu fotbalul,aripa Tucudean. Ar fi de dorit,spre binele fotbalului arădean o colaborare noua pe baze echitabile. De ce să nu rămână pe plan local satisfacția unei promovări. Nici promovatele din ultimile ediții nu au avut cine știe ce miliarde !!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button