Alte sporturi

Sorin Mîneran le-a luat trofeul timișorenilor la Maratonul Liberty UVT





Cvadruplul campion național la maraton, Sorin Mîneran, și-a confirmat valoarea în weekend la Timișoara. Arădeanul a parcurs cei 42,19 kilometri în 2 ore, 37 de minute și 9 secunde, devansându-i pe toți cei aproximativ 700 de participanți, inclusiv pe Daniel Lupulescu și Claudiu Gorgan, principalii săi contracandidați la câștigarea titlului național la această probă.

Toată distanța a fost alergată pe străzile din centrul Timișoarei, sub forma a zece ture, trofeul, medalia și diploma cuvenită câștigătorului venind la pachet pentru Mîneran și cu un premiu de 2500 de lei. „Le mulțumesc mult susținătorilor mei, dar, sincer vă spun, mă bucur mai mult de reușita concursului atletic de 1 iunie, rezervat elevilor, decât rezultatul de la Timișoara. Tocmai de aceea, gândurile mele bune se îndreaptă în special spre sponsorii acelui eveniment ce a adus peste 200 copii pe pista arenei Gloria”, spune campionul României la maraton.

În luna octombrie, Sorin Mîneran are șansa de a câștiga cel de-al cincilea său titlu consecutiv la „naționale”, dar până atunci mai are de onorat două maratoane, două semi-maratoane, dar și un concurs montan în țară și străinătate.









Un comentariu

  1. destul de slab timpul de 2h.37m… e greu fara Higenamina. La Cluj am scos 2h.34m dupa 5 luni pauza de antrenament. Anul asta la Bucuresti cu 2.37 nu va urca nici pe podium…La timisoara a avut noroc ca am avut ceva probleme medicale, altfel toata cursa s-ar fi uitat la adidasii mei…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button