UTA AradzTOP ARTICOLE

Marius Stan, tot mai aproape de funcția de manager la UTA: „Dacă reaprindem flacăra pasiunii la Arad, clubul începe să fie atractiv”





UTA este pe cale să intre în „gestiunea” Marius Stan. Vechi om de fotbal, cu rezultate notabile ca președinte la nivelul primelor două ligi din România, având ca apogeu câștigarea titlului de campioană a României cu Oțelul Galați în urmă cu 7 ani de zile, Stan avut două zile pline de întâlniri în orașul nostru, cu scopul de a cunoaște realitatea fotbalistică arădeană. Însoțit de un alt nume cunoscut în rândul conducătorilor de fotbal din România, Marian Costea, fostul fundaș central născut la Hunedoara a tras primele concluzii. Vi le transmitem și dumneavoastră așa cum ni le-a relatat într-un amplu interviu:

– Domnule Stan, aș începe abrupt discuția noastră, cu cele mai proaspete sau importante aspecte cu care ați rămas după periplul dumneavoastră la Arad.

– Vă spun de la început că există un potențial formidabil la UTA. Averea cea mai mare este trecutul, cele 6 titluri cu care te poți mândri. Din întâlnirea cu suporterii am văzut că pasiunea este nebună la Arad. Personal, UTA mă provoacă enorm din punct de vedere profesional. La CV-ul pe care-l am, cu promovări cu Vaslui din Liga 3-a, cu Rocar din Liga 2-a, după acel baraj de Alba Iulia de tristă amintire pentru arădeni,  apoi cu Iași și perioada de glorie de la Galați, cu performanța enormă de a câștiga campionatul, aș dori să adaug un rezultat mare și cu UTA. Aș vrea foarte mult ca și Aradul ultimilor 40-50 de ani să guste măcar o dată din acea cupă a fericirii. Am pe telefon înregistrarea cu festivitatea de premiere după titlul luat la Galați si mă uit aproape zilnic la ea. Acele imagini îmi dau încredere și speranță că pot repeta acea performanță cu o altă echipă, am această dorință.

– Care ar fi punctul de pornire într-un proiect atât amplu?

-Țin foarte mult ca atunci când pleci la drum, cei patru mari factori: Primăria, conducerea executivă a clubului, conducerea tehnică și suporterii să fie verigi strâns legate. Orice vulnerabilitate constituie un dezavantaj, te poate derâma. Este în defavoarea fotbalului arădean, avem și așa destule vulnerabilități.

– Atunci să le luăm pe rând…Am aflat că, înainte de toate, ați trecut pragul biroului domnului Falcă.

-Cu domnul primar Falcă m-am întâlnit împreună cu domnul Meszar. Dânsul este tipul de primar care nu se implică managerial, așa cum o fac alții, dar ajută cu bani din bugetul local. Prefer această abordare, cu fiecare om stând la locul lui, și să facă performanță acolo unde se pricepe. Am fost și eu primar în 2012, după ce am fost președinte la Oțelul și, la rândul meu, m-am detașat total de club. L-am pus pe Narcis Răducan la Oțelul, dar, din păcate, după doi ani a falimentat clubul și unii mi-au pus mie în cârcă acest lucru. Mi s-au scos tot felul de vorbe, dar eu nu aveam nici o legătură. Am fost și eu doar un simplu angajat la club până în 2012, dar a trebuit să decontez politic acest eșec. Am ieșit tăvălit, dar și întărit din această experiență. Revenind la Arad, Primăria Arad dă bani importanți pentru sport, dar, din păcate, legea e de așa natură încât ajung mai greu la cluburi și, câteodată, nu acoperă toate nevoile acestora. Bugetele locale se aprobă prin martie pe plan național, apoi aprilie-mai pe plan local, iar cu aceste probleme  m-am confruntat și la Galați. Se pot deconta doar cheltuieli făcute din lunile aprilie-mai încolo, nu poți plăti din urmă. Așadar,  o jumătate de sezon trebuie să asiguri bugetul din alte surse. Apoi, legile nu sunt așa explicite nici în privința achitării salariilor sportivilor și antrenorilor din bani publici. Văd că la Arad, ca și la Timișoara, nu e posibil acest lucru, e de discutat. Aceasta situația în momentul de față, poate – totuși – se va veni cu o modificare explicită a legii, în așa fel încât să nu mai vorbim despre riscuri pe care autoritățile locale și le iau în momentul în care finanțează într-un anumit fel sportul.

– Nu ați atacat și subiectul bazelor sportive cu domnul Gheorghe Falcă, unul destul de sensibil în orașul nostru?

-Vă spun sincer, dacă se termină cele două stadioane, Aradul intră în rândul orașelor de top ca baze sportive. Sunt alte terenuri decente, cu gazon bun, la Sânnicolau Mic și ICRTI. În ceea ce privește cele două stadioane mari, ochiometric, căci nu mă pricep eu atât de bine, sunt realizabile în termenul prevăzut acum pentru finalizare. „Motorul” trebuie să fie gata până pe 4 august. Ar fi păcat să începi bătălia cu un handicap, mai ales că va fi o luptă teribilă cu Pitești, Timișoara, Cluj, Ploiești și alții pentru primele locuri.

– Ajungând la actualul board al clubului, a condiționat acesta cu ceva intrarea dumneavoastră la UTA?

-Conducerea a fost cooperantă și, oricum, nu se pune problema să luăm locul cuiva. Noi trebuie să venim cu un plus, un plus de valoare, nu să demolăm. Eu am știut să-mi apropii oamenii, mai ales că nimeni nu este perfect. Trebuie să luăm de la fiecare ce are mai bun și să-l punem în slujba clubului. Domnul Meszar este o persoană de caracter, un om jos-pălăria. El chiar vrea să renunțe de tot, dar eu nu aș vrea să plece de la UTA. Știe exact cum merg lucrurile la Arad, ar întreține perfect relația cu autoritățile locale, este foarte priceput la întocmirea proiectelor, ar fi o pierdere imensă pentru club.

– După cum știți sau ați aflat, dincolo de expertiza și abilitățile dumneavoastră ca manager, clubul UTA ar avea mai degrabă nevoie de investitori, de bani privați. Există acei oameni de afaceri belgieni, sau sunt mai degrabă o legendă frumoasă?

– Bineînțeles că există, depinde, însă, de clubul UTA cum va reuși să le atragă investițiile. În urmă cu un an de zile, mai precis în toamnă, am discutat puțin altfel, fiindcă UTA era încă în lupta pentru promovare. Acum, situația este puțin diferită, trebuie să le explicăm ce este exact astăzi la Arad și să așteptăm decizia lor. Eu cred că dacă flacăra pasiunii va fi reaprinsă la Arad, clubul deja începe să fie atractiv. Nu este poveste, o spun din experiență, această parte de Ardeal are o altă cultură fotbalistică față de restul țării. De exemplu, ardelenii, arădenii știu că trebuie să plătească un bilet, un abonament pentru a asista la spectacolul sportiv, în alte zone ale țării se intră și acum gratuit la meciuri. Contează și acești bani ca o sursă financiară, cele 12.500 de locuri de pe „Francisc Neuman”, plus materialele promoționale, pot rotunji și bugetul.

– Atunci, până una alta, de unde aveți de gând să atrageți fonduri private în calitate de viitor manager al clubului UTA?

-Perioada romantică a trecut, cine vine să investească în fotbal, vrea să știe exact în ce-și bagă banii. Acea persoană sau societate comercială trebuie să pună totul  într-o balanță corectă, onestă, pentru avantaje de ambele părți. Îi cunosc pe investitorii care de-a lungul timpului au finanțat-o pe UTA, pe domnii Țucudean, Bara sau Sandu Ion. E bine să știi de ce au plecat, pentru a nu repeta greșelile trecutului. Oricum, aș dori să iau legătura personal cu oamenii de afaceri arădeni mai sus pomeniți.

– Dacă bateți palma cu UTA, ce rol va avea domnul Marian Costea la club?

– Dânsul este ajutorul meu, are experiență, a fost în echipă cu Vasile Ianul, un om de fotbal contestat, un megaloman, dar – totodată – un deschizător de drumuri în fotbalul românesc. Apoi, a mai lucrat la U. Cluj, la Piatra Neamț, dar și la alte cluburi importante din țară. Domnul Costea ar putea să-mi țină și locul în cele două zile pe săptămână când trebuie să-mi onorez contractul semnat cu televiziunea Telekom. Aceasta este unul din deținătorii drepturilor TV la Liga 2-a, particip la două emisiuni pe săptămână la ei și vor avea o emisiune specială despre Liga 2-a. Ar fi util și pentru imaginea UTA-ei să fiu eu acolo. Dar, în rest, nu lipsesc de la echipă. Sunt tipul de manager care nu ratează niciun antrenament, nu mă poate păcăli nici un antrenor sau un jucător, îmi place să știu tot ce se întâmplă la echipă.

– Ajungem la discuția purtată aseară cu suporterii și „subiectul Ionuț Popa”, unul sensibil în rândul galeriei…

-Suporterii și-au spus toate păsurile și am convenit că, în funcție de analizele pe care le vom face, dacă vom reuși să colaborăm, prezența lui Ionuț Popa la cârma echipei nu va fi un impediment. E un soi de gentlemen’s agreement, pentru interesul comun, binele UTA-ei. Așadar, suporterii au dat dovadă că, dincolo de patimă, sunt dispuși să treacă peste toate. Poate și după niște scuze ale domnului profesor Popa. Eu le-am cerut să îi dea răgaz până în etapa a 38-a a campionatului viitor și, dacă UTA promovează, orice alte discuții ar fi inutile. Ei au spus că sunt de acord, știindu-se bine că pentru orice antrenor vorbesc rezultatele.

-Dar pe domnul Ionuț Popa l-ați convins să rămână? Spunea că va da curs unei alte oferte până la finalul acestei săptămâni dacă lucrurile nu se clarifică la UTA.

-Într-adevăr și domnul profesor Popa este un subiect arzător, dar vrem să pornim cu dânsul această campanie. Cred că își dorește foarte mult și el să realizeze ceva cu UTA. Oricum, deja lucrăm împreună la campania de achiziții. Am și eu o listă de jucători, am contactele făcute, are și domnul profesor Popa una, problema este să reușim finanțarea. Iar dacă cei de la UTA nu vor dori să colaboreze cu mine, voi oferi lista mea fără discuții domnului Meszar. Oricum, aceia nu sunt jucătorii mei, ci doar ceea ce am văzut eu mai interesant pe piață la experiența mea.  La Liga 2-a, trebuie să ai în primul rând jucători de atitudine. Cine pune piciorul trebuie să sară scântei, domnișoarele nu au ce căuta aici. Pe 18 iunie, când se reunește lotul ar trebui să știe în mare măsură pe ce contăm ca și fotbaliști și posibilități financiare pentru aceștia.

-Înțelegem că astăzi plecați din Arad, când veți reveni la Arad pentru a încheia într-un fel sau altul discuțiile din această săptămână?

-Marți, probabil, vom da un răspuns. Campionatul bate la ușă și eu nu sunt genul de om care să lase lucrurile așa în două ape. Dacă suntem capabili să răspundem speranțelor și doleanțelor oamenilor din Arad e bine, dacă nu…Am și eu o vârstă și nu mi-aș compromite imaginea construită prin ani mulți și grei de muncă în fotbal. Astăzi, vă pot spune că direcția este bună, eu îmi doresc să dezvoltăm un proiect frumos și, după cum am mai spus, aș vrea să retrăiesc bucuria de la Galați. M-aș bucura să o pot oferi, să ne-o oferim uni altora,  dar trebuie multă muncă.

30 comentarii

  1. Pare un om de treaba , sincer si priceput .Cred ca daca vine la UTA va fi un lucru bun ,pentru ca alternative momentan nu sunt .Dumnezeu sa ne ajute !!!

    0
    0
  2. Omul pare calculat, știe despre ce vorbește…dar, până acum, vorbim vorbe…UTA are nevoie de bani, in primul rând.

    0
    0
    1. Bani , sigur vine dracu sa dea bani ca la curve fara sa vada situatia clubului ! Cine e asa prost ……..

      0
      0
  3. Vorbeste frumos, vorbeste de bine dar sper sa nu isi bage nimeni coada pana marti!!! Presimt ca nu va fi nimic!!! Sper sa ma insel…

    0
    0
  4. Bine ai venit la Arad! Eu presimt față de cel de mai sus contrariul, și anume că de data asta răsare soarele și pe strada noastră!

    0
    0
    1. Bravo @Darthept!Doua randuri de ale tale cat doua pagini!Totusi indemn la temperare si cumpatare, ca sa nu mai recapitulam episodul „elefanti” si promovare la pas,cu 10 puncte avans…..
      Deocamdata sunt doar vorbe,chiar daca trebuie sa acceptam ca suna bine pe alocuri!
      Mai usor cu inflacararea!Sa vedem…..

      0
      0
  5. Da!!!! Dar si articolul e bun… Stie sa scoata in evidenta profesionalismul intetlocutorului!! Sau ma rog reporterul stie sa….In alta ordine de idei pare o abordare serioasa….

    0
    0
    1. @Doru,eu vad total diferit interviul lui Marius Stan!Nu este prost,isi duce discursul in directia dorita de catre dansul,nu al reporterului….
      Daca ar fi dupa mine,as imparti acest interviu al lui Stan in 5 capitole distincte:
      1.Isi aroga merite maxime pe la echipele pe unde a trecut.Foarte bine!
      2.Cireasa de pe tort ii este cruce de capatai,Otelul Galati.S-a putut!Dar ulterior se disculpa aruncand peste Narcis Raducan ca a adus echipa in faliment,timp in care era primar,adica sef mare si nu a miscat un deget,din razbunare si orgoliu personal,macar ca sa o salveze!
      3.Aminteste,chiar daca voalat, ca fara „butoane”,nu functioneaza nimic,facand referire la episodul Rocar-UTA,de la Alba Iulia,unde toata noaptea lui Tisza&co. le-au sunat telefoanele si pe Marginean,l-a apucat asfaltarea in jurul hotelului unde era cazata UTA.Eram acolo si nu am uitat nici despre evolutia dubioasa a lui Tartau,dat deja plecat pe atunci…
      Mare nevoie si de ucenicul lui Vasile Ianul,acest Costea….
      4.In sfarsit zice si despre UTA ceva,cum ca are 6 titluri,bla,bla,bla,piaptana,se joaca si poseda foarte bine vorbele,dar uita sa ne povesteasca despre belgienii sai,doar ca vor fi greu de convins!Pai ii ai sau nu?
      5.Este finantare,sau nu?Pe ce bani si ai cui ar exista dorinta de a aduce jucatori de pe 2 liste?A lui Popa si a lui Stan?
      Si ca un P.S,post scriptum,nu mai vorbeste despre investitorii sai belgieni ci despre fostii ai UTA-ei,Tucudean,Bara,Sandu Ion….Pai stim cu totii,nu este nevoie sa devina arheolog sportiv!Tucudean,adica domnul Cosma a format Atletico,pentru George,pe vremea cand dl.Meszar era antrenor,preluand ulterior haturile cu maxima seriozitate si rezultate viabile!
      Domnul Bara a cazut ca si musca in rahat,finantand echipa,ca ulterior sa-si dea seama ca Frigotehnica pompeaza niste bani care se pierdeau pe undeva,pe drum,capusati prin impresari si diversi jucatori non-combat,pana cand s-a saturat de acest Sandu Ion,care doar promitea si incerca sa se impuna pe banii sai.Asa ca si-a facut bagajele,ne-a spus PA!Dar fiind OM de omenie,a lasat palmaresul(neclar totusi) catre SCU,dar abia dupa cativa ani!
      Ca ce va fi in continuare,va garantez ca este ceata totala!Zilele trec,terenuri nu avem,lot si jucatori nimeni……Sperante exista si optimism!Asa sa fie!
      Hai UTA!

      0
      0
      1. Da!! Articolul sau ma rog interviul furnizeaza infirmatiile care sunt cerute.. In mare… Si mie mi se pare ca problema finantarii ramane putin in ceata….

        0
        0
      2. Am citit ce ai scris până ai băgat prostia aia cu Tartau..păi More nu mai era la UTA demult, barajul cu rocar a fost în 1999, când el era la rapid demult! Și aici se vede că îți place să inventezi

        0
        0
        1. @Vali…poate ca m-am exprimat gresit din cauza adrenalinei subiectului.
          As fi vrut sa ma refer la evolutiile lui More Tartau de pana atunci,cand deja stia ca este al Rapidului….Exprimare gresita,intr-adevar,dar neintentionata.
          Cei care au dorit sa ma inteleaga,stiu despre ce vorbesc acum,dupa atatia ani!

          0
          0
      1. Tarane vezi ca poate iesi la plimbare tu nu vezi ca omu nu are bani vrea doar funcție și fără bani ce draw sa faci

        0
        0
  6. Cred ca treaba , sta in felul urmator, e un om realist, nu are bani ,dar e un bun manager.Vrea sa faca treaba la Uta , bazand-se pe relatiile sale si cateva promisiuni ale unor oamrni de afaceri , mai convinge inca 2-3 pe plan local si e gata bugetul. Multi vor spune , pai asta putea face si Meszar sau oricare…asa e , dar din pacate ,cei care sunt la club ,nu au convins pe nimeni sa se alature si sa bage bani ,poate si pentru ca nu prea aveau in ce, nici acum nu este o baza pusa la punct sau echipa , dar sunt alte valori ( echipa de traditie, palmares, suporteri si perspectiva finalizarii stadionului Francisc Neuman si Motorul) ceea ce e suficient pentru inceput sa pui bazele unui club puternic daca esti priceput. Stan simte ca poate si de aici e doar un pas sa vina la Uta.

    0
    0
  7. Lumea cu potenta financiara a fost speriata de incompetenta.. Cineva cu expertiză și obraz pune gajul moral. Bani, nu multi ,s-au găsit mereu. .Asta nu înseamnă promovare automata. De aceea Stan e și evaziv. Așteptările sunt mari. Important e că se deschide o alta pagina in istoria clubului. Speram. noi una aurita. Hai UTA !!

    0
    0
  8. Eu zic ca, sa fim increzatori in acest om , care vrea cu adevarat sa aduca aceasta echipa UTA. , care se zbate de ani de zile in liga2a de m-am saturat, in liga 1a si la cata experienta are in fotbal , el va reusi sa faca treba foarte buna la UTA. Iar cei care il contesta, ce anume nu le convine !? Cumva le pare rau ca, UTA. este pe drumul cel bun !!!! Si chiar daca va ramane la timona ca antrenor , Ionut Popa, nu are nimic, trebuiesc sterse odata toate razboaiele cu el pt. binele UTA.-ei , odata ce acest Marius Stan va deveni sef peste el !!! Sa fie bine ,liniste si pace la UTA. si sa functioneze toate bine !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  9. Asa se stramba unii la toti petitorii de parca UTA ar fi fata mare. Care sunt variantele in momentul asta stie toata lumea. Dar vorba aia: si sarac si cu pretentii.

    0
    0
  10. Giro, poti spune ce ai realizat TU in viata ta? Scrii frumos , analizezi oarecum bine dar gresesti la capitolul primordiar: iti dai cu parerea in necunostinta de cauza! Dupa tine, nu poate veni nimeni la echipa pentru ca este hot, golan sau incompetent. Acum daca Stan are un c v frumos , tu il critici , pentru ca poti, asa este pe net.. Da-mi un raspuns: ce doresti pentru U T A ? FALIMENT SAU PROMOVARE? Meszar nu mai poate duce , vine Stan si spune ca ar fi o solutie iar tu dai cu pietre ca asa vrei, nu? Lasa omul sa faca ceva si apoi daca greseste spune-i. Marius Stan vine la Arad fara SALARIU!!!!Nu a cerut nici macar minim pe economie!! Ce-i mai reprosezi acum , maestre? O sa vezi zilele urmatoare investitorii straini care vor veni la Arad iar apoi vreau sa-ti ceri scuze in fata tuturor cititorilor site-ului . Merge ???

    0
    0
    1. Cred ca @faraminciuni,ai citit altceva!Esti cumva Popica sau Meda,care spui ca scriu frumos?Prefer sa scriu urat,sincer,dar ceva gresesti!Niciodata nu am dat si nu voi da cu bolovani in UTA!NICIODATA in viata mea!Ca sa ma acuzi de asa ceva,inseamna mojicie!
      Sa stii ca dupa posibilitatile mele,ma consider multumit cu ce am realizat eu in viata,dar despre noi vorbim acum,sau despre UTA?Dar tu ce ai realizat?Ca vinzi 2-3 sucuri la baza Ionut Popa?Tempereaza-te!
      Si inca ceva Mister,imi doresc ca UTA mea sa aiba toata sustinerea si finantarea serioasa din lume!Nu papagali!
      Nu vad pentru ce sa-mi cer scuze,din moment ce am considerat la momentul de zvon,ca varianta Popa Ionut,este unica!Odata intrat in hora,ma fac ca am uitat istoria!Tot din drag pentru UTA mea iubita!
      Meda,se pare ca vorbesti prostii!Nimeni nu vine la UTA fara bani!Si niciunde!Nu te minti singura!Ce minim pe economie,sau fara salar?Nu asta este miza!Vreau ca Stan sa ne arate ca reuseste!M-as bucura din inima!Vine el gratis?Se cazeaza si mananca pe undeva „all inclusive?”Nu mai abera!
      Daca ar fi sa aleg,asa cum imi ceri tu,nu am dubii!Popica antrenor,Stan manager!
      Hai sa o incercam si pe asta!Ce am mai avea de pierdut?Suna cumva excelent!
      Dar va aduce Stan ceva?Hai sa vedem!Ca de vorbe suntem satui!Ma poti condamna,oare?
      Te rog sa faci diferenta intre finantatori sau creditori!
      Mai vedem……

      0
      0
      1. Giro , nu am nicio treaba cu nimeni din cei enumerati de tine mai sus. Nici sucuri nu vand si nici nu aberez. Ceea ce ma supara este faptul ca daca se prezinta o persoana care doreste sa aduca un plus clubului, o persoana care si-a aratat calitatile castigand un campionat cu o echipa modesta dintr-un targ de pe Dunare de ce este hulit inainte chiar de a semna o conventie cu Aradul? De ce trebuie sa-l catalogam drept hot, bandit sau escroccand omul vine cu un gand curat. Pai acum daca te legi de el ca are o camera la hotel si are 3 mese pe zi arata rau a „micime”.Saraceste Aradul ca a stat Stan 3 zile la hotel si a mancat 5 ciorbe, nu? Daca era vre-un hamesit ca Manea care alerga sa semneze cat mai repede de putinta mai intelegeam ca poate este un ciubucar dar M.Stan a cerut timp de refletie ca sa se poata intretine cu colaboratorii sai si sa puna in balanta daca vor putea sau nu sa faca performanta la UTA. Si asta este gresit ?Sa stii ca daca un cadru nu este propice performantei si nu te pricepi la fenomen ( nu ca suporter ) poti sa pierzi multi bani pentru nimic iar numele iti este repede patat. M Stan nu a cerut niciodata sa fie atotputernic la UTA , patronul va ramane dl Meszar pina in momentul cand finantatorii vor evalua clubul. Asta nu inseamna ca nu vor fi aproape de el de la inceput dar daca esti om de afaceri nu te bagi undeva fara sa ai un castig pe timp mediu, nu imediat. Sper sa se infaptuiasca aceasta uniune si sa ai placuta surpriza de a participa la relansarea echipei UTA spre marea performanta. Numai de bine!

        0
        0
        1. de unde stii detaliile astea? nu a scris nimeni asa ceva in presa … M Stan nu a cerut niciodata sa fie atotputernic la UTA , patronul va ramane dl Meszar pina in momentul cand finantatorii vor evalua clubul. Asta nu inseamna ca nu vor fi aproape de el de la inceput dar daca esti om de afaceri nu te bagi undeva fara sa ai un castig pe timp mediu, nu imediat.

          0
          0
          1. Fiecare cu sursele lui. Dar daca citesti atent interviullui Stan se inteleg multe printre randuri.

            0
            0
          2. @lucian..este Meda,daca stii cine este Meda!Boi am fi sa nu o recunoastem,dar sa aiba ea sursele ei si noi sa fim prostii prostilor…Sursa ei este taticul.Dar Doamne ajuta sa aiba Meda dreptate!Doamne ajuta,referitor la ceea ce spune ea…

            0
            0
        2. Da-De prictiseala la hotarat Stan sa faca voluntariat la UTA tocmai in celalalt capat de tara. Asa face voluntariat ca si tine.

          0
          0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button