Lucaci, la câștigarea unui nou mandat de președinte AJF: „Am aceeași pasiune, ard pentru fotbal și am noroc de conducători foarte buni”

Lucaci, la câștigarea unui nou mandat de președinte AJF: „Am aceeași pasiune, ard pentru fotbal și am noroc de conducători foarte buni”

Adrian Lucaci a câștigat înainte de a începe cursa pentru un nou mandat de președinte al Asociației Județene de Fotbal Arad. Pentru prima oară după Revoluție, nu a existat concurență pentru un șef AJF, iar fostul fundaș al UTA-ei a ținut să le mulțumească afiliaților pentru încrederea ce aveau să i-o acorde cu unaanimitate de voturi.

În cadrul Adunării Generale reunită, azi, în sala de ședințe a Consiliului Județean Arad, Lucaci a vorbit imediat după președintele FRF, Răzvan Burleanu, care a avut doar cuvinte de laudă pentru partenerul său de la Arad.  „Am avut o luptă în ultimii patru ani ce nu a fost deloc ușoară, dar e mai ușor când pleci la luptă dacă ai prieteni. Și, har Domnului, am avut prieteni și prietenii la nevoie ne-au ajutat. O relație de prietenie înseamnă încredere și încrederea este răsplătită. În tot ceea ce am făcut, și am văzut și la dumneavoastră, am avut atitudine. Atitudinea pozitivă, dacă te caracterizează, te face să ai gânduri bune. Iar acestea  duc la acțiuni și obiceiuri ce îți dezvoltă caracterul, iar caracterul îți influențează viitorul. Îmi doresc și vă doresc gânduri bune, care înseamnă încredere. Pe această încredere am clădit o echipă la AJF Arad în ultimii patru ani”, a spus Lucaci.

Mai departe, șeful AJF a vorbit despre episodul greu al datoriilor lăsate de vechea gestiune și evitarea falimentului. „Am trăit alături  e dumneavoastră și am văzut tărie și demnitate. E ușor să le ai când câștigi, dar mai greu este să le ai când pierzi. Atunci când eram jos, când chiar și eu am considerat că AJF Arad nu mai are nici o șansă, în dumneavoastră am văzut tărie și demnitate și asta mi-a dat putere. Nu odată ați venit la mine și m-ați încurajat. Am beneficiat din partea multora de sfaturi înțelepte. Eu și Aradul avem noroc de mulți conducători buni, sunteți conducători buni. Dacă unii ați fi și la Liga 1 sunt sigur că fotbalul ar fi mai sus decât este acum. Văd în sală oameni cu părul alb, văd dragoste, pasiune și efervescență. Nu pot să nu remarc familia Cernuș de la Satul Nou, ce e de 44 de ani în fotbal. Am avut parte de sfaturi înțelepte, se spune că înțeleptul dă ce nu poate păstra ca să primească ceea ce nu poate pierde. Dar peste toate, peste înțelepciune, peste pricepere, peste capacitatea managerială, peste viziune și obiective, pentru capacitatea de a îndelini aceste obiective stă pasiunea, stă dragostea și la mulți dintre dumneavoastră am văzut acest lucru”, a adăugat vechiul și noul șef al fotbalului județean.

În final, Lucaci a făcut o paralelă între noul său mandat de președinte și începuturile sale ca fotbalist. „Mă aflu azi în fața dumneavoastră după un mandat complet și vă spun că pasiunea nu m-a părăsit. Adică dragostea dintâi, cea pe care am avut-o când am dat prima dată în minge. Am aceeași pasiune, ard pentru fotbal, îmi doresc să merg mai departe și vin în fața dumneavoastră și vă spun că vreau un nou mandat. Și mai știu că vom reuși împreună. Acum patru ani același lucru v-am spus și cred că nu v-am înșelat așteptările. Acolo unde este pasiune, unde este dragoste, acolo unde oamneii ard pentru fotbal, este și succes. Putem fi împreună pentru fotbal, cu dragoste!”, a încheiat Adrian Lucaci.

Facebook Comments
2
1

2 comentarii


  1. Bravo ADI ,după ce dezastru financiar și de neîncredere a lăsat acest CURA a făcut imposibilu

    3

    1
    Răspunde

  2. Bv dl lucaci nu auzim nimic dl cura ales politic cum a răspuns pt ceea ce a lasat rau in urma la ajf

    1

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.