Fotbal juniorizTOP ARTICOLE

Arădenii rămân cu argintul național la juniori C: UTA – FCSB 0-4





Puștii de 14-15 ani ai „Bătrânei Doamne” au avut un parcurs remarcabil în această stagiune, câștigând fără probleme titlul de campioană județeană, după care s-a impus și în „zona” de la Arad (5-1 cu FC Hunedoara, 4-1 cu Luceafărul Cluj și 3-1 cu ASU Poli) și semifinala de la Suceava (3-1, cu Kinder Sg. de Mureș, 2-0 , cu CFR 1907 Cluj  (2-0) și pe Juniorul Suceava (2-0). În finala campionatului național la juniori C, însă, disputată în această dimineață pe o vreme ploiasă la baza sportivă Buftea de la marginea Bucureștiului, arădenii nu au avut nicio șansă în fața celor de la FCSB.

Mai stăpâni pe ei, dar asta și datorită valorii individuale mai bune pe toate posturile, bucureștenii au controlat meciul de la un capăt la celălalt și s-au impus cu un scor ce nu lasă loc la prea multe comentarii. Trupa lui Mezei a atacat din start și, după câteva intervenții bune ale lui Roșca, au deschis tabela. Popescu a centrat de pe dreapta, iar Bătănași a marcat cu călcâiul din careul mic. S-a intrat cu 0-1 la pauză, dar în partea secundă steliștii au fost mai pragmatici și s-au dus până la 0-4.

Popescu a marcat și el din unghi, după ce inițial Roșca respinsese din fața aceluiași jucător, după care goleada a fost completată de căpitanul Pandele (50) și autogolul lui Pătlăgică (min. 58). „Roș-albii” au ratat cea mai mare ocazie a lor chiar în ultimul minut de joc, atunci când Mercioiu a ajuns unu la unu cu Florică, dar portarul FCS-ului a respins cu piciorul finalizarea din 15 metri a arădeanului.

Așadar, steliștii și-au luat trofeul din mâna lui Felix Grigore, managerul de competiții din cadrul FRF, în timp ce elevii lui Donca și Mărginean au fost nevoiți să se mulțumească cu medaliile de argint. Omul finalei a fost desemnat căpitanul lui FCSB, Andrei Pandele.

Formații: 

UTA Arad: Al. Roșca – Pătlăgică, D. Petruț, Măgulean, Puta – Vulturar, Ursoi, Mercioiu – Onișor, Rotea – A. Maxim. Au mai jucat: Ekmekci, Goian, Sarkozi. Antrenori: Dinu Donca și Radu Mărginean

FCSB: Florică – Pantea, Barabaș, R. Popescu, Crap –  Pandele, Trifan – Negoescu, Bătănași, Neacșu – Bolohan. Au mai jucat: Zetreanu, Ciobanu, Niță, Jerdea. Antrenor: Lucian Mezei

Arbitri: Marius Naidin – Mihai Ionescu, Nicușor Marin (toți din județul Argeș).

Observator FRF: Florin Ungureanu (Bacău)









4 comentarii

  1. Totuși locul 2 pe țară!! Bravo copii, suntem mândrii de voi! Vacanță plăcută, și la anul revanșa cu mieii ciobanului!

    0
    0
  2. Diferenta imensa intre cele 2 echipe, mai ales la nivelul jocului colectiv. Mai mult de 2 pase la noi n-am vazut, apoi capul in pamant si driblat pana la pierderea mingii. Si cand incercau pase ceva mai lungi erau direct la adversari.
    Ce sa mai zic de baiatul ala ce juca undeva in fata pe dreapta? E cat Coras… minus tehnica

    0
    0
  3. Felicitări sa ajungi vicecampion este lucru mare.
    Eu stiu cat ati muncit ca să ajungeți aici pentru mine campionii României.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button