You Are Here: Home » Alte sporturi » Cristian Cosma: „Ne propunem să câştigăm meciurile accesibile”

Cristian Cosma: „Ne propunem să câştigăm meciurile accesibile”

Bazinul Delfinul va găzdui timp de cinci zile, de miercuri până duminică, al patrulea turneu din cadrul Superligii Naţionale de polo. În meciul inaugural al competiţiei, programat mâine de la ora 16:00, se vor înfrunta echipa gazdă, AMEFA Arad şi Politehnica Cluj. Arădenii vor avea apoi un program încărcat: joi vor juca cu Dinamo de la ora 10:45 şi cu Crişul Oradea de la 17:15, vineri cu Steaua de la 19:45, sâmbătă cu Sportul Studenţesc de la 09:30 şi cu CSM Digi Oradea de la 17:15 şi duminică cu Rapid, de la ora 09:30. „Ne propunem să câştigăm meciurile accesibile, cu Clujul, Sportul, Crişul Oradea şi Rapid, în celelalte nu avem nicio şansă. Sperăm să urcăm pe locul cinci, care era de fapt şi obiectivul iniţial al nostru, dar mai avem o mică şansă, matematică cum se spune în fotbal, şi la locul patru, pe care o vom juca. Va fi un turneu solicitant şi la fel de greu ca şi celelalte trei”, ne-a declarat Cristian Cosma.

Doar zece zile în apă

Numai că AMEFA vine după o perioadă de pregătire tehnico-tactică insuficientă, iar problemele de lot îi dau bătăi de cap antrenorului arădean: „Nici nu ştiu la ce nivel de pregătire ne aflăm, pentru că am intrat în apă de doar zece zile, o lună de zile ne-am antrenat doar pe uscat. Plus că mai avem şi probleme medicale, dar cu toate acestea ne dorim să facem un turneu bun, dacă se poate peste ce am arătat în primele trei”, mai spune Cristi Cosma. Echipa arădeană abordează al patrulea turneu de pe locul şase în clasamentul general al Superligii. Lider detaşat după trei turnee este campioana „en-titre”, CSM Digi Oradea, urmat la mare distanţă de Dinamo şi Steaua.

Despre Autor

Articole scrise de autor : 1573

Leave a Comment

© 2012 SportArad.

Scroll to top