UTA AradzTOP ARTICOLE

Andor: „A fost greu pentru că am ratat mult, dar punctele sunt meritate“





UTA și-a confirmat statutul de favorită în fața celor de la Metalul Reșița chiar dacă a reușit să se impună doar cu 1 – 0. Arădenii au acuzat și starea gazonului destul de proastă de la Snagov, însă una peste alta au obținut a treia victorie consecutivă, sunt neînvinși în acest sezon și ocupă poziția secundă în clasament. Cristian Andor a demonstrat încă o dată că este un transfer reușit, chiar dacă a început partida pe bancă. Trimis în teren de Roli Nagy în locul lui Dumitru Copil, fostul jucător al Bihorului sau Brașovului a trimis o centrare perfectă pentru Adrian Petre, care a marcat golul de trei puncte.

„A fost un meci greu pentru că nu ne-au intrat ocaziile pe care le-am avut mai ales în prima parte prin Curtuiuș sau Man. Gazonul a fost foarte prost, denivelat, tare, cu porțiuni în care nu era iarbă, ca un gazon de liga a patra. E bine totuși că am reușit să câștigăm chiar dacă am întâlnit o echipă care a stat în apărare cu cinci fundași și au aglomerat zona din fața careului lor, preferând să joace pe contraatac. Punctele sunt meritate, chiar dacă am câștigat doar cu 1 – 0. Mă bucur că am dat prima pasă de gol pentru UTA, sper să fie tot mai bine, chiar dacă nu marchez măcar să reușesc să dau pase de gol. M-am integrat foarte bine în colectiv, știam acest lucru, că la Arad e un vestiar unit. Sigur, mai am de lucrat la omogenitate, dar aceste lucruri vin pe parcurs, se rezolvă. Noi ne dorim ca după fiecare etapă să rămânem pe primele două locuri în clasament, cele care asigură promovarea, acesta este obiectivul nostru, al tuturor“, ne-a declarat Cristian Andor.

FOTO: UTA Media Design

Un comentariu

  1. Bravo Cristiane . Sper sa fi in forma si in celelalte doua meciuri ,cu Mioveniul si la Brasov unde aveti de indeplinit o misiune foarte dificila dar sper ca totul va fi bine. Succes pe mai departe. UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button