You Are Here: Home » Cluburi polivalente » Atleţii debutează în sezonul de sală

Atleţii debutează în sezonul de sală

Atleţii arădeni vor debuta la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul sezonului de sală. Daniel Lazăr şi Dan Vidican vor concura sâmbătă şi duminică în probele de 60 şi 200 de metri plat, în cadrul Grand Prix-ului de la Bucureşti. Întrecerea din capitală contează pentru calificarea la Campionatul Naţional de tineret şi seniori. Pentru finală sunt calificaţi deja Andrei Gag, Emanuel Babjak şi Alexandru Rohian, care şi-au obţinut încă de anul trecut baremurile în proba de greutate.Pregătirea decurge bine, sportivii au acumulat destul de mult fizic. Avem deja trei sportivi calificaţi la tineret şi seniori, iar alţi doi merg la calificări în acest weekend, şi ei cu şanse bune de a ajunge în finală. Ne punem speranţe în rezultate bune şi în sezonul de sală, iar odată cu îmbunătăţirea vremii vom începe şi antrenamentele pe teren”, ne-a declarat profesorul Constantin Miclea.

Grand Prix-uri de calificare, la toate categoriile de vârstă

Săptămâna viitoare vor intra în concurs cadeţii şi juniorii, care vor participa la un Grand Prix de calificare în capitală. Aradul va fi reprezentat de cinci atleţi, doi dintre ei, Sebastian Mat şi nădlăcanul Norbert Lestean, deja calificaţi pentru finala Campionatului Naţional. Din luna martie începe şi sezonul de primăvară, iar prima competiţie în aer liber va fi Campionatul Naţional de aruncări lungi. În cadrul întrecerii va debuta şi campionul balcanic de aruncare a suliţei, Raul Rusu, care în această perioadă acumulează fizic la sala de forţă şi pe faleza Mureşului.

Despre Autor

Articole scrise de autor : 1573

Comments (1)

Leave a Comment

© 2012 SportArad.

Scroll to top