UTA Arad

E și duelul golgheterilor în Sepsi – UTA. Todea: „Hadnagy joacă și cu sufletul, vrea să-și lase amprenta”





Etapa a zecea a ligii secunde îi aduce față în față pe cei mai buni marcatori ai campionatului. Diferența de vârstă dintre Adrian Petre, ocupantul locului secund în clasamentul golgheterilor (cu 9 reușite) și liderul Attila Hadnagy (cu 10) e de la tată la fiu.

La 36 de ani, atacantul lui Sepsi are exact dublul anilor utistului, fiind practic un duel între vigoare și experiență, dar antrenorul secund al UTA-ei mai are o explicație pentru eficacitatea lui Hadnagy. „Pe lângă faptul că are calități certe de vârf de atac și experiență cu duiumul acumulată în primele două ligi, cred că și-a dorit mult să joace la această echipă. Practic, s-a întors acasă și-și dorește mult să facă performanță cu Sfântu Gheorghe înainte de a-și încheia, eventual, cariera. Se vede că nu e doar în trecere la Sepsi, joacă cu sufletul, vrea să-și lase amprenta. Când joci împotriva unui golgheter, ca fundaș îi dai mai multă atenție, dar nu vom schimba sistemul de joc pentru el. Nu îl va ține nimeni om la om, se va ocupa de el fotbalistul în a cărui zonă vine, cu siguranță fundașii noștri știu ce au de făcut”, a explicat Cristian Todea, care îl promovează și pe Adrian Petre: „El demonstrează că nu trebuie să ai neapărat și experiență pentru a da un anumit randament. Sperăm să înscrie și la Sfântu Gheorghe sau cel puțin să joace la fel de bine ca până acum și să pună umărul la un rezultat bune”.

Născut în municipiul de reședință a județului Covasna, Attila Hadnagy a evoluat la Oltul Sfântu Gheorghe până în 2004. De atunci, a mai îmbrăcat tricourile a trei echipe, în special la nivelul Ligii 1: Petrolul Ploiești, FC Brașov și FC Botoșani.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button