Ionuț Leac a împlinit două decenii de când conduce fotbalul juvenil arădean!
În 1991, la primele alegeri organizate după Revoluție la Asociația Județeană de Fotbal Arad, Ionuț Leac devenea membru al Comitetului Executiv. Leac, fost prim-divizonar cu UTA, apoi jucător la Vagonul, Marina Mangalia, Minerul Anina, Gloria Arad și Libertatea Arad, lua apoi conducerea Comisiei de Copii și Juniori, poziție pe care o deține și azi.
- Domnule Leac, cum arată un rezumat al celor 20 de ani?
- Echipele arădene au cucerit 12 titluri naționale, 8 de vicecampioane și 6 medalii de bronz. În prim-plan s-au aflat UTA, Romvest, Telecom, CSS Gloria (LPS de azi) și Atletico. În general, 80 la sută din echipele arădene au acces de la fazele zonale în sus la Campionatele Naționale.
În jur de 30 de arădeni au fost convocați la loturile naționale, iar circa 80 au ajuns să promoveze la nivelul primelor două ligi.
De-a lungul acestor ani, Aradul a continuat să fie reper important în agenda federală, aici jucându-se meciuri internaționale ale diverselor reprezentative, orașul nostru fiind gazdă pentru multe turnee zonale și semifinale.
Un loc bine definit l-au avut și selecționatele AJF. În vitrina Aradului stă un titlu de campioană națională, al generației lui Mărginean, Piț, Huțan, Fritea sau Maghici, în 1998, apoi unul de vicecampioană, cucerit în 2002. În privința selecționatelor, s-a încercat permanent contactul cu fotbalul internațional, arădenii au jucat meciuri în străinătate de câte ori s-a ivit ocazia.
I-au fost alături lui Ionuț Leac, în cele două decenii, antrenori pasionați de munca în sectorul juvenil: Cristi Sculici, Gligore Bora, Dan Barna, Marius Drăguceanu, Dinu Donca, Viorel Pasc, Francisc Tisza, Ştefan Gall. Acum Comisia, e formată din Leac, Gabriel Hărduţ, Nicușor Forton, Cristi Păcurar şi Florian Voinea. Colaborarea e extinsă cu toate sectoarele AJF-ului, coordonate de președintele Dorel Cura și secretarul general Vasile Rad, iar Florin Dumitru face legătura cu resortul arbitrilor.
- Ce presupune coordonarea copiilor și juniorilor?
- Activitatea începe dimineața și ține până seara. Comisia noastră organizează competiții la juniorii mici, până la 16 ani. Cei care au trecut de acest prag, merg în competițiile organizate de FRF. Tot noi propunem jucători pentru loturile naționale, dar și antrenorii selecționatelor județene. Greutăţi există, ca peste tot. Dar, ca orice lucru, trebuie făcut cu plăcere. Iar mie mi-a plăcut să fac asta. Întotdeauna am găsit oameni care au sprijinit activitatea, probabil că de aici au venit şi rezultatele bune. Probabil suntem singurul judeţ cu echipe campioane de copii şi juniori originari în proporție covârșitoare din Arad. Spun asta gândindu-mă la comparaţie cu Liberty Salonta, Banatul Timișoara, Academiile lui Hagi și Popescu, care selecționează din toată țara. Și în trecut existau centre care atrăgeau de peste tot, ca Bacăul, Constanța, Iașiul, ori școala lui Dumitru Teleșpan, de la Vîlcea. Majoritatea le asigură tinerilor condiții de cazare, masă și școlarizare.
- Sezonul trecut a adus rezultate excelente pentru Arad
- Au fost realizări de excepție, cu medalii de argint și bronz pentru generațiile lui Atletico la Memorialurile „Gheorghe Ola” și „Gheorghe Ene”, conduse de Marcel Cîmpian. Atletico a continuat cu titlurile de vicecampioni ale echipelor 1996 și 1998, pregătite de Viorel Erdei și Cristian Păcurar, iar cea mai mare performanță a adus-o Atleticco 2000, a lui Arpad Cserneczky, campioană națională. Rezultatele spun totul.
- Cum arată 2012?
- Organizăm campionate pentru 5 grupe de vârstă: juniori C, juniori născuți 1997-98, juniori 1999-2000, juniori 2001-2002, Cupa Hagi Danone 2004, cu turneu zonal şi final, dar şi un campionat la juniori 1995-96 pe plan local, fără finalitate naţională. Sunt 48 de echipe în toate competițiile.
- Cum poate fi interpretată cifra?
- Faţă de alte judeţe, e foarte bună cifra. Unele zone, din păcate, nu au campionat. Au doar trei echipe, care joacă între ele de patru ori pe sezon…
- Ce vă propuneți pentru acest an?
- Asociația Județeană de Fotbal, prin preşedintele Dorel Cura, caută să atragă organizarea turneelor zonale sau chiar semifinale la Arad. Selecționatele județene au program încărcat, fiecare organizează antrenamente și jocuri, chiar internaționale, spre exemplu generația 1997, condusă de Leontin Pinţa şi Raul Dehelean merge în Franţa, la sfârşitul lunii aprilie. Generaţia 1998 a programat jocuri cu selecţionatele similare din Caraş Severin şi Timiş, pentru formarea echipei Banatului. AJF contribuie cu terenuri de antrenament, convocări, asigurare transport şi alte lucruri necesare.
- Personal, ce vă doriţi pentru fotbalul juvenil arădean?
- Ar fi frumos să avem o şcoală de fotbal în Arad, sau chiar o Academie, unde jucătorii talentaţi din judeţ să aibă posibilitatea să facă şi şcoală. În ceea ce mă priveşte, rămân la Comisie atât timp cât crede lumea în mine.
* Antrenorii selecţionatelor de juniori ale AJF Arad în 2012: Dorel Mutică, Cătălin Puia – 1993, Francisc Tisza, Dinu Donca – 1994, Dan Cuedan, Sandu Gaica – 1995, Viorel Erdei, Nicolae Pintilie, Gabi Biro jr – 1996, Raul Dehelean, Leontin Pinţa, Bogdan Oneţ – 1997, Tisza, Cristi Păcurar, Ioan Herman – 1998, Arpad Cserneczky, Adrian Clopu, Ştefan Mîndru – 1999, Cserneczky, Ioan Herman – 2000, Marcel Cîmpian, Pinţa – 2001, Gaica, Cîmpian, Norbi Jozsa – 2002.

nelu, Targoviste
Bun jucator a fost la UTA. LEAC. L-am vazut la Targoviste jucand. Juca la mijlocul terenului,mic de statura si foarte artagos in duelurile cu agversarii si foarte muncitor,alerga de rupea pamantul !!!. Respect mare pt. dumneata !!!.
Multa sanatate micutului Leac de la AB
Parca era unul cu numele de Mircea Leac la UTA ,micut si iute ca Atodiresei si juca alaturi de mijlocasul Schep,fapt pentru care trebuie laudat pentru ceia ce a facut la UTA.Nu mai stiu nimic de ceva vreme de Viorel Pasc ori despre Todor Gherle fost organizator de competitii si de sunt bine sa nu uite de suporterii adevarati ai UTA-ei !