Modificare în ROAF: excluderea vine la a treia neprezentare
Sunt pregătite două schimbări în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice pentru campionatele din județul Arad. Prima, și cea mai importantă, aduce o „relaxare” în privința neprezentărilor. „Dacă echipa nu se prezintă, întîrzie sau nu prezintă carnetele de legitimare la trei jocuri în acelaşi campionat, ea va fi exclusă din competiţie şi va fi retrogradată în eşalonul imediat inferior, în anul următor”, scrie pe site-ul AJF. Până acum, excluderea și retrogradarea surveneau după două neprezentări.
A doua mișcare făcută de Biroul Executiv vizează amânările pe caz de boală. „În caz de forţă majoră, o echipă poate amâna un joc din cauze medicale atunci când pentru 2/3 jucători din echipă (minim 7 jucători) se prezintă adeverinţă medicală emisă de cabinetul de medicină sportivă sau în urma unei spitalizări”, sună completarea articolului referitor la „medicale”.
