Liga a 2-a

Honciu a revenit la Chindia pentru a se lupta la promovare: "Avem încredere unii în alţii şi vrem să ne batem acolo sus"





Readucerea, în această iarnă, la Chindia a mijlocaşului Georgian Honciu (26 ani) reprezintă cea mai importantă achiziţie de până acum a echipei dâmboviţene. Trecut între timp pe la AFC Fortuna şi CS Mioveni, jucătorul originar din Târgovişte a regăsit la clubul de sub Turn o echipă competitivă, care se luptă pentru accederea în play-off-ul Seriei a II-a a Ligii 2.

„Am revenit la Chindia cu sentimente plăcute. Am plecat acum un an şi jumătate şi nu vreau să mă întorc numai de dragul de a mă întoarce. Vreau să ajut echipa să ajungem în play-off şi, de ce nu, la promovare, mai ales că avem un lot bun şi avem valoare. Atmosfera e super bună, eu îi cunoşteam pe băieţi şi nu au mai fost probleme cu acomodarea. E un sentiment plăcut pentru mine să mă întorc acasă şi, sincer să fiu, îmi era dor puţin de ei. Avem încredere unii în alţii şi vrem să ne batem acolo sus. Echipa noastră are în componenţă jucători buni. Cristi Cherchez şi Dani Popa dau goluri, Dragoş Pătru ne ajută mult în teren şi la antrenamente, iar Crinel Stoica este unul din tinerii care vin din spate. Toţi jucătorii de la Chindia au valoare, altfel nu jucau aici. Mi-aş dori să avem un stadion nou, să vină lume mai multă lume la meci. Dacă noi am reuşi să promovăm în acest an, sigur s-ar face stadionul mai repede”, a spus, pentru Jurnal de Dâmboviţa, Honciu.

Înainte să se reîntoarcă la Chindia, Georgian Honciu a purtat negocieri cu FC Voluntari şi Concordia Chiajna, însă niciuna nu s-a concretizat.

Chindia Târgovişte a trecut la scor, 5-0, de primul adversar pe care l-a avut în această iarnă. Dâmboviţenii au câştigat, miercuri, pe terenul de antrenament de la stadionul „Eugen Popescu”, în faţa formaţiei FC Aninoasa, a 12-a clasată din Seria a III-a a Ligii 3.

Cristian Cherchez (14) a deschis scorul şi Cosmin Anton (32) l-a majorat înainte de pauză. Noua achiziţie Cristian Neguţ (65) a făcut 3-0 şi tot el a înscris pentru ultima dată în aceast test, în minutul 81, însă după ce Crinel Stoica (77) făcuse deja 4-0.

Antrenorul Chindiei a început amicalul de miercuri în formula: Aioani – Pătru, Bg. Dinu, Vătavu, C. Dinu – Neniţă, C. Anton, Parghel, Grigore – Cherchez, L. Mihai. În a doua repriză au mai evoluat: Gârlea, Meilă, Nisipeanu, Stoica, Ispas, Neguţ, Popa, Martac, Honciu, Vasile, Neaga, Ioniţă, Papasimionidis şi Vârtej.

 

liga2.prosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button