Editorial: Cu principiile prin mizeria de lângă noi
Mergea pe 20 de ani când a venit la UTA și a dat primul gol pentru Arad, în sezonul 2006-2007, într-un meci cu Farul. N-a rupt neapărat gura orașului atunci, în 28 de meciuri a marcat doar de 3 ori. Steaua, care-l crescuse, l-a chemat înapoi, dar numai ca să-l împrumute pe la Buzău sau Târgu-Jiu. A ajuns pe la Brănești, iar toamna trecută l-am văzut la Pîncota, unde venise cu Concordia Chiajna pentru Cupa României. A şi înscris atunci, dar părea că pierduse bucuria golului. Acum câteva zile, a apărut vestea că, după 101 meciuri pe prima scenă, s-a oprit cu fotbalul şi s-a îndreptat spre lumea pokerului. Recent, pokerul a fost declarat sport al minții, având deja o Federația în România.
„E o lume mizerabilă în fotbalul românesc, iar un om cu principii se chinuie mult”, a spus când a fost întrebat de ce s-a retras, la numai 26 de ani. E acum rândul vocilor care pot striga că poate a fost prea slab pentru fotbal. Posibil. Dar în cuvintele încă tânărului Vali Simion e un mare adevăr, pe care, oricât am vrea, nu-l putem nega.
Înainte să vină la UTA, prinsese câteva minute la Steaua în cupele europene, asta după ce jucase în naționala de tineret. Lumea i se deschisese, dar numai ca să se închidă cu zgomot surd peste puțin timp. Crede că a jucat tot mai puțin după ce antrenorul lui, Ilie Stan, aflase că a mers să mănânce la un mall cu un coleg, deși ordinul fusese clar – „mergi direct acasă după antrenament”. Dacă așa stau lucrurile, e prea mult!
Cuvintele lui Vali Simion exprimă dezamăgirea unei generații și depășește granițele fotbalului. Când vezi că ajungi nedreptățit doar pentru că nu ești în tovărășie cu șmecherii (da, în sensul rău) etern câștigători din jur, stai să te gândești dacă au principiile tale vreun rost, poate chiar ești slab, nu vezi ce se cere cu adevărat.
Te mai întrebi dacă a avut vreodată sens să te zbați să încerci să îți faci datoria așa cum ai fost educat, în timp ce marii corupți ai țării tale sunt scuturați doar puțin, cât să nu fie cu adevărat deranjați. Când tragi precum Boxer, calul lui Orwell, ca să supraviețuiești de la o lună la alta pe o leafă de mizerie, deseori venită când ești sleit de orice putere, în timp ce alții de lângă tine pot să-și țină lei în curte. Lei cu coamă, nu vă gândiți la cei de hârtie, pentru că se gândește în euro.
Te plimbi pe granița tot mai subțire ce de-o parte ține principiile tale și crezul că ești obligat să treci cât mai onorabil prin viață, iar dincolo te așteaptă diavolul. Are câte un pact la fiecare pas al tău. Unii îi dau principiile, au câștigat atâta teren că par să nu-l mai cedeze vreodată. Alții le păstrează, calul Boxer trage o încărcătură și mai grea. Până cade. Dacă-i mulțumit sau nu înainte să închidă ochii ultima dată, doar el știe.
Vali Simion spune că a luat cea mai bună decizie din viața lui, poate câștiga dublu față de fotbalul care nu l-a vrut. Însă cine a trăit în fotbal și-n jurul lui, înțelegându-l, știe că Vali Simion nu va uita vreodată murmurul unui stadion, fie el și pe jumătate gol, cum se întâmplă acum în România. Nu poți lăsa deoparte emoția ce te cuprinde înainte ca antrenorul să te anunțe dacă ai prins sau nu echipa. Fiorul primului gol…
Radu Romanescu
FOTO: Viorel Musca

utist
frumos
dascalul
hai uta hai arad….
darthept
marele vali simion….
vioh
Excelent! Felicitări.
pecio
frumos articolul si te pune pe ginduri de ce s-a ajuns aici.nu-l cunosc pe VALI SIMION(nu era nascut cind am plecat din tara) dar din ce inteleg ca este fotbalul romanesc acum cred ca are dreptate. HAIDE UTA!!!!
x
Va multumim, domnule Romanescu pentru articol. Se pare ca sunteti printre putinii care au inteles esenta gestului lui Valentin Simion. Doar cei care se misca in aceasta lume a fotbalului pot intelege gestul lui. Este foarte multa coruptie, se merge pe “nepotisme” si blaturi. Daca nu ai pe cineva important in spate sau antrenorul nu are parte la transferul tau, este foarte foarte greu sa iesi in fata. Nu ti se dau sanse. E pacat, ca dupa 18 ani de munca, sa renunti pentru ca nu esti “baiatul” cuiva….. Pacat de atata munca…. Dar viata nu se termina aici!