You Are Here: Home » Liga a 2-a » Dumitru Copil încearcă să se relanseze la Farul

Dumitru Copil încearcă să se relanseze la Farul

Mare speranţă a fotbalului arădean acum câţiva ani, Dumitru Copil nu şi-a găsit locul nicăieri după experienţa Hearts of Midlothian. Fie că a jucat la UTA, Gloria sau FC Bihor, „Mitruţ” n-a reuşit să declanşeze explozia anticipată de imensul său talent, atribut ce-l făcea să fie comparat cu Hagi la scurt timp după ce a scos capul în fotbal. A sclipit, însă n-a fost de ajuns ca să-şi convingă antrenorii.

Acum, mijlocaşul – unul din cei mai buni dribleuri ai fotbalului arădean din ultimii ani – încearcă să-şi relanseze cariera la Farul Constanţa, echipă preluată în această iarnă de fostul fotbalist al Oţelului Galaţi, Viorel Tănase. În presa locală din oraşul de pe malul Mării Negre, Tănase a mărturisit că a fost mulţumit de ce a văzut la Dumitru Copil (împlineşte 22 de ani pe 4 martie), iar şansele ca el să fie păstrat în efectivul „marinarilor” sunt mari.

„E o perioadă foarte grea pentru mine. Am petrecut doi ani acasă, la Arad, la UTA, unde nu m-am acomodat și nu am jucat prea mult. Dar va veni și rândul meu. Sper să rămân la Farul. Deocamdată, am venit doar să fiu văzut de către antrenori. Dacă voi lăsa o impresie bună, atunci cu siguranță că voi rămâne. Nu prea am urmărit seria Farului, dar, dacă echipa din Constanța dorește promovarea, de ce să nu aibă șanse?”, a afirmat arădeanul, citat de Sport13.

Acolo e și Eze

La Constanța a ajuns și Andrei Neagoe, după despărțirea de UTA, dar și Dino Eze, alt fost component al Bătrânei Doamne. „Am venit la Farul pentru că am un copil foarte mic în România și vreau să petrec cât mai mult timp alături de el și de familia mea. Cunosc Farul din Liga 1. S-a mai pus problema să mă transfer la această echipă, cu ceva timp în urmă, dar nu s-a realizat atunci mutarea. Constanța e un oraș frumos, iar echipa îmi place și ea. Trebuie să promoveze, iar eu vreau să dau totul pentru a o ajuta”, a declarat nigerianul.

Despre Autor

Articole scrise de autor : 1873

Leave a Comment

© 2012 SportArad.

Scroll to top