You Are Here: Home » Liga a 2-a » La o victorie de duel cu echipă din prima ligă

La o victorie de duel cu echipă din prima ligă

Studenţii lui Costel Bogoşel joacă azi în Cupa României cu Luceafărul II Oradea. Câştigătoarea merge în faza a şasea, acolo unde intră şi echipele din Liga 1. La începutul campaniei din Cupă, Bogoşel admitea că îl tentează o astfel de confruntare, însă a subliniat că obiectivul principal rămâne campionatul ligii secunde.

ACU a jucat primul meci din Cupă în faza a patra la Timişoara, cu satelitul celor de la FC, iar în componenţa alb-albastră au intrat jucătorii care n-au fost titulari în campionat. Arădenii au obţinut calificarea la loviturile de departajare, şi graţie inspiraţiei portarului Dumitru Paul, care a parat două execuţii ale celor de pe Bega.

Trupa din Aradul Nou merge în Bihor cu aceeaşi idee. „Avem o săptămână grea, cu două meciuri, cel cu Luceafărul şi apoi cel cu FC Bihor. Abordăm întâlnirea din Cupă cu jucătorii care au evoluat mai puţin, sau chiar deloc”, a spus Costel Bogoşel.

Două nume pe lista indisponibililor sunt în lotul studenţesc – Sorin Gheju e în refacere după ruptura fibrilară suferită înaintea campionatului, iar Bogdan Onu resimte probleme musculare. ACU ar putea intra pe teren în formula Fl. Rusu – Bilia, Aldea, Miculescu, Vlad – Uibariu, C. Roşca, Petrescu, Balla – Băd, Dragoş.

Arbitrează Claudiu Ştefănuţi (Bistriţa Năsăud) – Flavius Damaschin (Timişoara), Ionuţ Cîmpeanu (Cluj Napoca). Observatori sunt Mircea Sîrbu (Hunedoara) şi Iulian Spătaru (Timişoara).

În altă ordine de idei, în Cupa României mai sunt prezenţi arbitrii Emil Cristea şi Alina Mihoc (FC Hunedoara – Gaz Metan CFR Craiova) şi observatorul Dorel Cura (Voinţa Sibiu – Unirea Alba Iulia).

Despre Autor

Articole scrise de autor : 1891

Comments (1)

Leave a Comment

© 2012 SportArad.

Scroll to top