Mișcări de trupe la contracandidatele UTA-ei
Chiar dacă principala activitate din această perioadă pentru oficialii Campioanei Provinciei este întărirea lotului de jucători, o privire este aruncată și asupra mișcărilor pe care le fac celelalte formații aflate în lupta pentru promovare. Prin achiziţiile lui Neagu, Bucur și Mara, UTA și-a depus candidatura pentru o poziţie promovabilă, chiar dacă aceasta va fi ultima a podiumului. Însă, este important şi ce fac contracandidatele, atâta timp cât „alb-roşii” au nevoie şi de jocul rezultatelor.
Timișoara, între liga a treia și mutări de „cadre”
Viorel Duru, președintele Comisiei de Licențiere, a explicat zilele trecute că gruparea din orașul de pe Bega riscă să fie retrogradată la finalul sezonului în liga a treia, datorită unor probleme de ordin financiar. Până când această problemă va fi clarificată, Timișoara este activă pe piața transferurilor. După achiziționarea lui Rover Cârstea de la FC Argeș, timișorenii s-au despărțit de Andrei Zăgrean și Andrei Sava. Dacă primul a ajuns la FC Sibiu, cel de-al doilea a fost lăsat liber de contract. Urmează ca Tameș, Sepsi și Goga să părăsească și ei echipa „alb–violet” în scurt timpm asta după ce Curtea a devenit deja dinamovist.
Bistrița, țepuită de SC Vaslui
Gruparea prezidată de Jean Pădureanu spera să își rezolve o parte dintre problemele financiare prin transferul a doi tineri jucători în această iarnă. Paul Anton și Andrei Peteleu au fost doriți de SC Vaslui, ultimul chiar antrenându-se cu echipa de primă ligă în ultimele zile. Însă, gruparea moldavă a renunțat pe ultima sută de metri la aducerea celor doi bistrițeni, care, însă, au șanse să ajungă la CFR Cluj în această pauză competițională. De asemenea,de la Bistrița a plecat și Daniel Stan, iar Gabriel Velcovici și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract datorită restanțelor financiare.
Chindia dă piept cu Galatasaray
Chindia Târgoviște urmează să meargă în cantonamentul de iarnă în Antalya (Turcia). Acolo, elevii lui Flavius Stoican (recent instalat pe banca tehnică) urmează să dispute o partidă de verificare împotriva titratei grupări turce, Galatasaray Istanbul. Această confruntare a fost planificată datorită relațiilor excelente pe care Gică Popescu, președintele Chindiei, le are cu gruparea turcă pentru care a evoluat în trecut.
În altă ordine de idei, la Gaz Metan Severin a ajuns Silviu Bălace, fostul fundaș stânga al celor de la SC Vaslui, iar Vigariu și Boroiban au părăsit gruparea lui Marian Bondrea.
