You Are Here: Home » Liga a 3-a » Bota şi Rada, soluţii pentru defensiva lui CS Vladimirescu

Bota şi Rada, soluţii pentru defensiva lui CS Vladimirescu

Cristi Sculici şi Cătălin Puia trebuie să-şi ia gândul de la Alexandru Manea, care, conform omului de afaceri, Sandu Ion, va pleca doar în primele două ligi din ţară sau străinătate şi nu va evolua în Liga a 3-a decât la Gloria. „Oficialii” lui Vladimirescu în formulă completă (joi s-a aflat în cantonamentul echipei şi preşedintele Rolland Szabo) s-au mişcat repede şi după numai trei zile i-au găsit înlocuitori fostului utist.

Dacă tot mai aveau  nevoie de doi fundaşi, unul central şi altul, dreapta, echipa de lângă Arad a reuşit să-i convingă pe bihoreanul Bota şi şirianul Rada să vină la Moneasa pe final de cantonament. „Fundaşul central Bota, de 19 ani, a sosit vineri la orele amiezii şi s-a antrenat după-amiază. Sâmbătă, îl aşteptăm şi pe Rada, pe care am dori să-l testăm pe banda dreaptă a defensivei. În rest, după cum se ştie, lotul nostru este complet”, ne-a mărturisit Sculici, care se gândeşte să asiste de pe margine la amicalul de mâine, de la Sebiş, dintre Naţionalul lui Petre Grosu şi UTA.

Între timp, Rusu şi Petrescu se pregătesc din nou la capacitate maximă la Moneasa, după micile proleme de joi. În schimb, tânărul Ciobanu acuză unele dureri musculare şi ar putea fi menajat până duminică, ziua în care Vladimirescu coboară de la Moneasa cu amicalul de la Pâncota.

Despre Autor

Articole scrise de autor : 2349

Leave a Comment

© 2012 SportArad.

Scroll to top