Glorii arădene

Mărturiile trecutului povestesc că „UTA nici odată nu a avut o duminecă liberă, cum are acuma”. Bocanci de fotbal contra orez!





La scurt timp după ce baronul Francisc Neuman a pus-o în scenă, UTA a fermecat întreg Aradul. Două titluri în primii ei doi ani de Divizia A i-au conferit forță și anvergură, transformând-o rapid într-o atracție fantastică.

Pentru echipele din județ era o onoare deosebită să o aibă musafiră. Profesorul Tiberiu Țiganu a păstrat mărturii din viața de acum aproape șapte decenii a unei asemenea echipe. Trupa din Chișineu Criș se pregătea de vizita UTA-ei și solicita Organizației Sportului Popular Arad să-i amâne meciul din campionat cu Frontiera Curtici. Iată textul adresei oficiale:

„În ziua din 6 noemvrie 1949, duminecă, în cadrele serbării zilei de 7 noemvrie, în comuna Chișineu Criș se va organiza un mare cross popular și serbare sportivă, unde vor participa toate comunele din plasa Chișineu Criș. Pentru a ridica nivelul acestei serbări, gruparea sportivă UTA se va deplasa la Chișineu Criș, unde va juca un match amical cu gruparea Crișul Alb după masă la orele 14,00.

patria stampilaGruparea Crișul Alb, însă în ziua de 6 noemvrie 1949, a fost programată să joace cu gruparea Frontiera CFR din Curtici în cadrul campionatelor din Cupa de Toamnă în Chișineu Criș. (…) Văzând și faptul că deja de mult timp am cerut deplasarea grupării UTA-ei, care însă nici odată nu a avut o duminecă liberă, cum are acuma (…) prin prezenta respectuos cerem să binevoiți a amâna acest match cu Frontiera CFR Curtici pe o altă zi de duminecă și a aproba susținerea matchului amical cu gruparea UTA (…).

Trăiască Republica Populară Română! Toate sporturile pentru popor!”

Și tot din viața echipei din Chișineu Criș…

… care a purtat și numele Patria, o înțelegere inedită pentru întreținerea bocancilor fotbaliștilor. Vorbește actul întocmit la notar de clubul Patria, reprezentat de avocatul dr. Igyarto Zoltan, și Mihai Buduca, pantofar din Chișineu Criș și apropiat al echipei. Era 1 „octomvrie” 1947.

„Buduca Mihai se obligă ca cel mai târziu până sâmbătă seara, la orele 20,00, să execute următoarele reparații de bocanci de football: 8 perechi de bocanci căputate din piele de box, cu tălpi întregi, crampoane, toate de calitate bună; 6 perechi de bocanci transformate, cu tălpi întregi și crampoane de primă calitate. Pentru aceste reparații, Clubul Sportiv Patria este obligată să predea d-lui Buduca Mihai 7 (șapte) măji orez nedecorticat de calitate bună uscată, care se va preda numai după executarea reparațiilor și predarea bocancilor reparați. Buduca Mihai nu este obligat ca să extrădeze bocancii până ce nu va fi primit orezul. Însă în cazul în care nu va executa reparațiile la termen (…) nu va primi decât jumătate din orez, adică 3 ½ măji”.

Sportul și orchestra de jazz

Altă pagină din trecut spune de o sărbătoare dedicată sportului. Pe 22 mai 1949, Patria, devenită Crișul Alb, organiza un „Mare Maial Sportiv”, la care „cu onoare vă invităm să luați parte împreună cu familia”.

bilet patriaProgramul zilei începea înainte de masă cu concurs de biciclete, apoi popice și „voley-ball”. După-masă, meci de „football” între „piticii” de la Chișineu Criș și Pădureni, concurs de atletism, exerciții de pompieri, meci de „baschet-ball” (cu elevii Gimnaziului din Pădureni), exerciții de gimnastică și un meci între Selecționata Arad și localnicii de la Crișul Alb. „Publicul va fi servit cu băuturi și mâncări din șetre”, scrie în invitația care menționează că seara era programată o „Serbare Artistică-Sportivă, urmată de Bal. Muzica: Orchestra de Jazz a lui Vasică de la Arad. Băuturi excelente. Bufet bine asortat”.

Bombeuri de demult ai Crișului

Trecerii timpului i-au supraviețuit și câteva fișe cu „matchurile” Patriei din toamna anului 1948, din campionatului Aradului. Cu date, scoruri și marcatori. 29 august: Patria – Tricolor 2-0 (Truția, Sajti). 5 septembrie: Pîncota – Patria 1-2 (Zelenak, Szakacs). 19 septembrie: Patria – Lipova 3-0 (Sajti, Zelenac, Truția). 26 septembrie: Patria – Armata 3-1 (Zelenak 2, Sajti). 3 octombrie: Pecica – Patria 3-0. 10 octombrie: Patria – Transilvania 2-2 (Mezner 2). 17 octombrie: Sîntana – Patria 1-3 (Lupeș  2, Truția). 24 octombrie (acasă): Patria – Teba 2-1 (Lupeș, Bondar). 31 octombrie: Patria – Banatul 2-0 (Lupeș, Truția). 7 noiembrie: Unirea – Patria 0-5 (Sajti 2, Mezner 2, Tudor). 10 noiembrie (rejucare): Patria – Teba 3-2 (Lupeș 2, Mezner). 17 noiembrie: Astra – Patria 3-0. 24 noiembrie: Patria – RAC 10-0 (Tudor 4, Sajti 2, Szakacs, Lupeș 2, Mezner).

Radu Romanescu

Foto: în anul cu „duminica liberă”, 1949, ofensiva UTA-ei era animată de extrema Adalbert Kovacs. Sursa: publicația Football









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button