UTA Arad

Nagy acuză arbitrajul: „Poate am început să deranjăm prea mult, dar mergem până la capăt”





UTA a scos un punct în condiții speciale pe arena din „Dealul Florilor”. FC Baia Mare a evoluat o jumătate de oră în superioritate numerică, după ce Strătilă a văzut un al doilea cartonaș galben și implicit „roșu” pentru o simulare în careu, ce a părut mai degrabă penalty.  Apoi, arădenii au mai acuzat faza de la golul al doilea al gazdelor, considerând că Miron a respins la timp mingea trimisă de Ignea, ca să nu mai vorbim de cele câteva faze fixe dictate din preajma careului roș-alb spre finalul confruntării.

Imediat după ultimul fluier, Roland Nagy a răbufnit la adresa „fluierașilor”. „Am avut parte de un arbitru care a stricat total acest fenonem frumos înainte de Sărbători. Au fost multe lucruri inexplicabile pe teren azi, la un moment dat am fost în 8 jucători…Dar nu mai comentez, suntem înaintea unor Sărbători frumoase și vreau să mă abțin și să cred că noi facem ceea ce facem doar pe teren, indiferent de situație. Ne luptăm cu morile de vânt, dar mergem până la capăt și vom vedea unde ne vom opri. Așa, cu copii, decimați și asta fiindcă nu am avem un lot prea mare. Oricum, zarurile sunt aruncate în acest sistem de la noi, cu baraje în decurs de 12 zile. Nu-mi dau seama cum gândesc acest aspect cei care conduc destinele fotbalului românesc și care au interese uneori. Dar, mă opresc aici”, a spus antrenorul principal al UTA-ei.

Referitor la joc și adversar, Nagy a adăugat: „Am început cu dreptul, am și avut 1-0 în fața unei echipe ce la începutul săptămânii nu au avut această atitudine. Dar, o felicit pentru asta,  e o formație frumoasă, a meritat tot ceea ce au făcut în acest sezon. Merită felicitată echipa mea, din punct de vedere al caracterului, al revenirii. Am luat un punct meritat, dacă erau lucrurile cum trebuia, poate pleccam cu toate. Dar, poate, nu e voie, căci am început să deranjăm prea mult”.

Un comentariu

  1. Nu le dati satisfactie.Cooperativa a inceput sa lucreze pentru Chindia.Chiar si la Medias e foame mare.Asa stricati si copiii nevinovati dar talentati.HAI UTA ,lupta cu morile de vant si cu arbitrajele vai de mama lor!Nici o problema vin alegerile,doar ca vin de pomana!Aia hoti,astia hoti,mama lor la toti (FRF).

    0
    0
  2. Roli declaratii de gen ,,au jucat altfel la saptamana trecuta nu-ti fac cinste! Daca te-ai referit la victoria mediasului la baia mare te inseli s-a jucat corect acel meci..si apoi nu poti sa astepti la nesfarsit sa te ajute mioveniul sau alte echipe prin indirecte! Daca bateai azi erai pe primul loc fiindca mediasul a pierdut acasa! Invatati sa jucati la victorie nu doar la ciupeala! E usor sa dai vina si pe arbitri pt propria-ti neputinta..daca vroiau sa te arda nu iti dadeau penalty, nu eliminau jucator si de la echipa adversa si nu le anulau golul la scorul 2-2! Sau o puneau pe var la faza din min93 cand le-a refuzat penalty..hai sa cautam greselile din propria ograda si sa incercam sa le indreptam!

    0
    0
  3. Nu este nicio cooperativa. Chindia a jucat cu curaj si ambitie la Medias si a castigat. De ce ar juca Medias pt. Chindia !!! UTA. trebuie sa castige neaparat cu Baia Mare la Arad, pe Chindia ii are tot acasa, la fel si pe Mioveni. Deci or sa fie meciuri in continuare foarte, foarte grele atat pt. locul 1 cat si pt.2 . Dar acuma dupa victoria Chindiei la Medias, lupta pt. locul 1 sa ascutit si cine va fi mai tare ala va castiga. Eu sper ca aceasta sa fie UTA. V-om vedea. Atentie, ca si Mioveniul sta la panda !!!

    0
    0
  4. Prin declaratiile lui, Nagy tine sa devina de-a dreptul penibil…”Incepem să deranjăm prea mult”? Pe bune? Crezi ca-i pasa cuiva de soarta nostra, ce facem noi?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button