SOIMII PÎNCOTA

O preia Rică Neaga pe Șoimii Pîncota? Multe depind și de discuția italieni – Piroș din această săptămână





„Lanterna roșie” a eșalonului secund a luat șase și în derby-ul județului cu UTA, ocazie cu care Dumitru Mitu a anunțat conducerea executivă că nu mai e dispus să „joace” și rolul antrenorului. Cum italienii Oddi și Salfa sunt deja istorie, „oficialii” Pîncotei s-au reorientat spre alți tehnicieni, de data aceasta români. Inițial s-a tatonat „pista” Dan Mănăilă, dar și mai caldă e oferta petru Rică Neaga prin intermediul lui Mugurel Ilisei.

Fostul atacant al Stelei a strâns 4 puncte din 9 posibile la cârma divzionarei a treia argeșene, Atletic Bradu, dar ar fi interesat de o aventură la divizionara secundă. În acest sens, ar putea veni miercuri la Arad, pentru a și-și vedea posibilii viitori elevi la lucru în etapa intermediară, cu ASU Poli. Neaga o mai antrenase pe Național Sebiș în primele 5 runde ale returului stagiunii trecute, dar, din lipsă de rezultate, și-a dat demisia.

Dar, până la antrenori, Șoimii Pîncota are de rezolvat situația de la nivelul conducerii. Pavel Piroș așteaptă ca italienii Angelo Massone și Salvatore Micari să preia cu adevărat frâiele, iar asta ar însemna că trebuie să scoată din buzunar câteva zeci de mii de euro. E adevărat, nu toți odată, dar prima tranșă se lasă încă așteptată. Cei trei ar fi trebuit să aibă o întâlnire pe această temă mâine dimineață, însă ea s-a amânat din moment ce italienii sosesc de abia după-amiază la Arad.

În tot acest timp, echipa a ratat sedința de pregătire de luni din cauză de…vreme rea. Oricum terenurile de antrenament sunt o raritate în municipiu, iar ploile, dar și lipsa echipamentului adecvat, sunt o piedică în plus în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button