Fotbal judetean

Puia îi dă replica lui Aslău: „Clubul din Sântana nu a intrat în jocuri de culise”





Aseară, într-o dispută mediatică cu Lucian Ciba pe marginea conflictului ce a izbucnit în pauza partidei Cermei – Pecica, Mircea Aslău înainta și o sumă pe care fiecare jucător al Progresului ar fi luat-o de la Unirea Sântana în cazul unui rezultat pozitiv pe Teuz.

Astăzi, președintele grupării „roș-negre” a luat atitudine cu următorul drept la replică. ”Ne uimesc acuzațiile ce ni se duc despre suma pe care am fi oferit-o echipei din Pecica pentru a-și apăra corect șansele la Cermei. Clubul Unirea Sântana nu a apelat niciodată la tactici de acest gen. Suntem un club serios, ce nu se pretează la astfel de lucruri. Așadar, îi transmitem domnului Aslău că Unirea Sântana nu a intrat în niciun fel de jocuri de culise și și-a apărat șansele doar pe teren. Le mai reamintim celor din Cermei că am fost peste ei, cel puțin în jocurile directe. Personal, le urez baftă la baraj, sper să aibă o construcție  atât de solidă precum clubul nostru, cel puțin la nivel organizatoric”, e precizarea lui Cătălin Puia.

Deși a câștigat ultimul meci al sezonului (4-1 la Șiria cu UTA II), Sântana a terminat pe locul 2 și asta pentru că Lunca Teuz Cermei și-a luat și ea punctele în fața celor de la Pecica.









Un comentariu

  1. Lasa vrajeala Puiule, v-au dat in gat fotbalistii de la Lipova, Curtici si Pecica. Toti au afirmat ca au prima de la voi sa bata Cermeiul

    0
    0
  2. Ce club serios cand voi ati umblat cu bani la toate echipele in retur o zic si jucatori de la celelalte echipe !!!macar Cermeiu a jucat corect cu toate echipele pe meritu lor si a antrenorului !!!!!Bafta Cermei la baraj sa vazut puterea grupului!!!!!

    0
    0
  3. Si „EXCURSIA” sirienilor de la UTA II la Caramidaria Santana cum se numeste, sau au platit pentru un cantonament?

    0
    0
  4. Imi dai voie sa nu fiu deacord cu tine Andy si cand spun asta vorbesc in cunostinta de cauza si precizez ma refer la echipa mea . Santana nu a oferit Lipovei nimic ca sa bata in meciul direct echipa din Cermei . Am fi facut-o gratis daca reuseam pentru ca si noi am avut ambitiile noastre mai ales ca intr-un amical inaintea inceperii campionatului am facut un 3-3 cu cei din Cermei . Dar din pacate pentru noi am pierdut . Totodata precizez ca nici cei din Cermei nu au oferit nimic ca noi sa-i incurcam pe cei din Santana . A fost vorba doar de orgoliul meu,al jucatorilor si antrenorilor sa jucam de la egal la egal cu orice echipa .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button