În startul perioadei de pregătire, Zăbraniul câștiga un amical la Criș prin golul lui Petrișor Jichici, fotbalist care – de altfel – două două zile de la acel meci a schimbat tabăra. Timișoreanul a înscris și sâmbăta trecută, pe puncte, după nu mai trei minute, lista marcatorilor fiind completată de Alin Mihai (23 și 45) și Modan (53). Gazdele au avut ocaziile lor la 0-1 și 0-2, dar Crișan și Zele au ratat reușitele ce le putea readuce în joc.
Așa, s-a încheiat cu un concludent 0-4, echipa lui Mihai Roșca fiind printre cele patru ce au punctaj maxim după două runde. „Echipa a jucat bine, nu s-a pus niciun moment problema câștigătoarei. Ne-am și făcut meciul ușor printr-un gol în minutul 3, dar oricum nu aveam cum să scăpăm victoria la cum s-au desfășurat ostilitățile. Nu e neapărat vorba despre răzbunarea pentru meciul amical, deși la acea vreme poate cei de la Zăbrani s-au lăudat cam mult”, a menționat Daniel Cherecheși, managerul grupării de pe Crișul Alb.
Formații:
Zăbrani: Brutyo – Topai, Hodan (Dragomir), Avram, Olariu (Achim) – Toc (Mereuță), Cati – Rogojinaru (Iorgovan), Crișan, Zele – Stancu.
Crișul: Mucha – Borșa, Lung, Ianc, Ciornei – Turcuș (Jude), Pavel, L. Todea (Covaci), Jichici – Modan (Deloreanu), A. Mihai.
Arbitri: Mircea Ardelean – Roland Opitz, Filip Cîrmaci
Observatori: Dan Ologeanu, Ioan Hamza
FOTO: victoria-zabrani.ro
Arbitrii au fost de fină ….