(Şi) rugbiştii au ieşit din vacanţă. Şerban: „Indiferent de eşalon, ducem proiectul mai departe”
După echipele de fotbal din ligile doi şi trei, dar şi cea de baschet feminin şi echipa de rugby s-a reunit pentru a demara pregătirea de iarnă. În această dimineaţă, la Sala Sporturilor Victoria, cu excepţia lui Mazăre care a ajuns în oraşul nostru de abia în noaptea zilei de duminică toţi jucătorii au răspuns prezent la prima întâlnire a anului. Ovidiu Şerban contează şi pe patru jucători din naţionala Under 20, cărora, însă, nu doreşte să le dezvăluie încă identitatea. „Până nu vor semna contractele cu clubul nostru, nu putem da nume. Vă pot spune doar că se încadrează în profilul de jucători vizat de noi şi anume tineri talentaţi, de mare viitor în rugby-ul românesc. Ne vom întări mai ales pe linia de trei sferturi, acolo unde am cam suferit sezonul trecut”, a spus antrenorul Ovidiu Şerban despre cei trei patru rugbişti, un fundaş, o aripă, un demi-uvertură şi un jucător de linia a treia.
Doi dintre jucătorii la care s-a renunţat, respectiv Strună şi Sălăvăstru, ar fi dorit să revină la echipă, dar Şerban le-a închis defintiv uşa. O situaţie aparte o are Ghiţă Catargiu, care semnase un contract pe perioadă delimitată cu CSU Arad, dar nu s-a mai prezentat la antrenamentele „studenţilor” de la finalul anului trecut şi nu a mai dat vreun semn de viaţă.
Rugbiştii reintră treptat în efort cu antrenamente uşoare la sala de forţă VSA de la Polivalenta arădeană şi câteva „miuţe” la terenurile sintetice „Bendea”. Greul începe de săptămâna viitoare, când Grindei et. Comp. Vor începe să „înghită” kilometri de pe malul Mureşului, ştiu fiind faptul că Ovidiu Şerban pune mare preţ pe pregătirea fizică: „În perioada următoare ne propunem să muncim, la noi nu e ca la fotbal, până fizicul nu e pus la punct nu putem juca meciuri amicale”.
Fiindcă a ocupat ultimul loc în ediţia trecută a Superligii Naţionale, arădenii ar trebui să evolueze în eşalonul secund ce debutează la finalul lunii martie, însă, din cauza problemelor de ordin financiar şi organizatori cu care se confruntă unele teamuri din elită, s-ar putea ca CSU să evolueze tot în prima ligă. „Miercuri, Cristi Ostafe, directorul nostru sportiv, va merge la Bucureşti şi vom ştii mai multe în legătură cu acest subiect. Dar, indiferent de eşalon, ducem proiectul mai departe. Vreau să cresc o nouă echipă la Arad şi nu mă abat de la linia mea”, a precizat Ovidiu Şerban.
