CS INEU liga 3 arhivă

Sculici: „Suferim la finalizare, rezolvarea ar putea veni și de la jucătorii cu care suntem în negocieri”





Două înfrângeri, golaveraj 0-4, a fost bilanțul divizionarei a treia din Țara Zărandului după „ciocnirile” cu UTA și Progresul Pecica. Poate, contra „alb-roșiilor, speranțele într-un rezultat pozitiv erau de la început mici, dar de la confruntarea cu trupa lui Ciba așteptările erau ceva mai mari.

Cristian Sculici a pus rezultatele nesatisfăcătoare în special pe seama jocului slab în ofensivă. „Era pe undeva de așteptat ca UTA, o echipă bună de Liga a 2-a, să ne domine, însă golurile au venit pe contre, după două atacuri poziționale ale noastre. Cu puțină atenție le puteam evita, dar cred că principala noastră problemă este că suferim la finalizare. În special cu Pecica, ar fi trebuit să valorificăm jocul de posesie bun, multiplele atacuri poziționale, dar, din păcate, jucăm steril. Azi nici nu am mai ajuns la fel de ușor în situații clare de gol, dar și când am ajuns am ratat”, a precizat antrenorul Ineului la finalul „triunghiularului” cu UTA și Pecica.

Pe de altă parte, antrenorul „alb-albaștrilor” recunoaște că o posibilă rezolvare ar putea veni de la ultimele achiziții ale iernii. „Săptămâna viitoare așteptăm răspuns de la câțiva jucători cu care suntem în negocieri. E vorba despre doi mijlocași și un atacant, dacă reușim să îi luăm cred că se vor schimba puțin lucrurile”, a adăugat Sculici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button