Editoriale

Sportarad, „galeria“ din online





Sportarad, „galeria“ din online

– Fuzionează UTA cu Salonta și joacă în liga întâi!

– Ești nebun? Unde ai citit tu așa ceva?

– Pe ceva site, sportul din Arad, ceva de genu.

– Serios? Hai că intru să văd și eu!

Și dau un search pe google. „sport“, „Arad“, „UTA fuzionează cu Salonta“. Cam al patrulea sau al cincelea link e de pe un site www.sportarad.ro. Dau click. Se deschide o pagină roșiatică, cu două coloane de scris. Fără nicio poză. Mă, ăsta e site sau ceva ciornă? Dar m-am apucat să citesc toate știrile ce erau acolo. Și am făcut asta și următoarea zi, următoarea săptămână. Iar după vreo trei săptămâni, fiind și proaspăt intrat la Facultatea de Jurnalism, am decis să trimit un e-mail către acest site, un mail îmi care îmi exprimam disponibilitatea de a ajuta cu ce pot, având în vedere că în acele timpuri sportul chiar era o componentă extrem de importantă a orașului și vedeam șansa ca din simplu spectator să pătrund mai bine în culisele sale. A urmat o întâlnire cu Călin Mnerie și practic așa am intrat în familia sportarad.ro. Primul meci la care am ajuns în calitate de reporter al Sportarad a fost Regal Horia – CS Vladimirescu. Mare derby zonal, multă pasiune și tensiune în aer. Cristi Sculici, antrenorul oaspețiilor mi-a spus că ar fi mai bine să nu spun de la început că sunt ziarist, pentru că e prea multă tensiune. Așadar am stat incognito pe acolo. Iar la finalul meciului, cei care conduceau pe atunci destinele celor de la Horia au năvălit peste arbitrii în vestiare. Imaginea cu observatorul de la AJF (Dorin Vătra, parcă) trăgând de ușa vestiarului și urlând ca arbitrii să fie lăsați în pace a fost una epică. Bineînțeles că l-am sunat pe Călin și l-am întrebat dacă să scriu și despre acest aspect. Mi-a spus că da, chiar dacă vorbise și cu alți ziariști arădeni prezenți la acel meci și aceștia nu i-au spus nimic despre faptul că gazdele au „intrat“ la intimidare peste arbitrii. Am fost singurii care am relatat evenimentele exact așa cum s-au derulat, chiar dacă – repet – la acel meci au fost prezenți și ziariștii de la ziarele importante din aceea vreme ale orașului nostru. Pentru curajul de a scrie ceea ce am văzut am primit destule amenințări că vom avea aceeași soartă ca și arbitrii. Nu s-a întâmplat nimic, din fericire 🙂 .

Au urmat foarte multe deplasări la meciuri pe care le transmiteam livetext, chiar și în acel format care acum pare destul de primitiv. Am ajuns ca oamenii din județul Arad să nu ne mai întrebe de la ce ziar suntem, ca la început, ci știind deja că SportArad merge la orice meci, indiferent de eșalon. Site-ul acesta a ajuns să fie citit și de oamenii implicați în fenomenul sportiv din toată țara, pentru că de fiecare dată când sunam un antrenor (indiferent că a fost vorba despre Dorinel Munteanu, Viorel Hizo, Alexandru Pelici, Alin Artimon, Iosif Rotariu, Valentin Velcea și alții) pentru a-l întreba despre partida care urmează să o dispute împotriva unei formații arădene, aceștia recunoașteau imediat site-ul și ne spuneau că își și de acolo informații. Țin minte o deplasare cu UTA făcută la Sibiu, într-o toamnă, pe o vreme extrem de mohorâtă. După meci l-am așteptat aproape o oră pe antrenorul celor de la Voința, Alexandru Pelici, pentru a-mi spune câteva cuvinte despre aceea partidă. Când a ieșit de la vestiare a părut extrem de surprins că cineva din presă chiar îl așteaptă. „Știți, noi aici la Sibiu nu prea facem conferință de presă la finalul meciului, pentru că nu vine nimeni din presă“, a fost reacția lui Pelici. Dar noi, cei de la SportArad, asta am încercat să facem mereu. Să oferim imformații proaspete, cât mai repede posibile.

Pe cât posibil, am încercat toți cei care am colaborat la un moment dat cu SportArad să fim cât mai imparțiali. Eu, cel puțin, venind din calitatea de simplu spectator am încercat mereu să ofer acele informații pe care le căutam eu înainte să intru în presă. Și cred că SportArad a devenit extrem de apreciat tocmai din acest motiv. Faptul că în toți acești ani am încercat să fim imparțiali (chiar dacă, poate, nu ne-a ieșit tot timpul, iar voi ne-ați taxat, nu doar prin comentarii, ci și prin faptul că nu ați mai intrat pe site) s-au întâmplat multe lucruri pozitive în peisajul fotbalistic arădean. De multe ori ne-ați acuzat că nu suntem imparțiali, că „ținem“ pe față cu un club, un conducător, un sportiv. Sincer vă spun, dacă acest site a promovat un proiect sau un om a făcut-o pentru că a crezut cu tărie că este un lucru bun. Fără interes material la mijloc, pentru că dacă am fi fost plătiți pe cât am promovat anumite lucruri acum încă site-ul „duduia“ de reporteri. Însă totul a fost făcut doar din pasiunea și convingere …

Fără falsă modestie, dar de multe ori jucătorii și-au primit salariile restante, indiferent de numele echipei la care evoluau, după ce publicam noi articole în care vorbeam despre lipsa finanțării. De multe ori ne-au căutat jucători sau antrenori să ne spună de problemele de la club, dar bineînțeles, sub protecția anonimatului. De aceea, poate, unii conducători de cluburi nu ne-au avut mereu la inimă 🙂 Îmi amintesc că tocmai din cauza unui astfel de articol am fost sunat de către un fost patron al celor de la Unirea Sântana care mi-a cerut ca din acel moment formația sa să fie trecută ca „Echipă anonimă“ și să nu mai scriem nimic despre ei. Lucru pe care l-am și făcut 🙂 .

Într-un oraș în care sportul devine din ce în ce mai sărac, SportArad a rămas pe baricade. Chiar dacă în formule din ce în ce mai puține, chiar dacă nu am reușit să mai ajungem în fiecare weekend la cât mai multe evenimente sportive desfășurate în județul nostru. Dar, pentru iubitorii  de sport din Arad am rămas principala sursă de informație. Bine, chiar și pentru unii colegi din presă care se „inspiră“ tot de la noi. Ca și o pată de culoare, mai aveam momente în care eram prezenți la vreun meci de prin liga a treia sau a patra și, pentru că vedeam că suntem singurii ziariști prezenți, când făceam cronica acelei dispute mai băgam intenționat și unele greșeli în ceea ce privește alcătuirea primului unsprezece sau la modalitatea în care s-a marcat. Asta pentru că așteptam ca alții să ne copieze știrea greșită – bineînțeles fără citarea sursei – iar după aceea corectam. Eh, mai trebuie să ne distrăm și noi cumva 🙂

Și cred că principalul atuu pe care acest site l-a avut în toți acești zece sunteți voi cititorii. Care intrați în fiecare zi să vedeți ce se mai întâmplă în sportul arădean. Pentru că v-ați dat seama, din nou fără falsă modestie, că suntem o parte din voi, suntem „galeria din online“. Chiar dacă vremurile ne-au dus pe mulți dintre colaboratorii site-ului în alte direcții, de multe ori îl mai sunăm pe Călin pentru a-l întreba dacă nu vrea să dăm o fugă pe la Criș, Reșița, Sântana sau pe unde se mai dispută un meci de fotbal pentru a-l reda pentru voi. Pentru că SportArad asta înseamnă în primul rând, pasiunea pentru sport redată celor care nu pot să fie prezenți la fiecare eveniment sportiv. Într-un Arad tot mai sărac în sport, să sperăm la mulți, mulți ani în continuare de SportArad!

Adrian Dumitru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button