Peste 100 de judoka din ţară s-au perfecţionat la Arad
Astăzi s-a încheiat la Arad stagiul de pregătire la care au luat parte peste 100 de judoka cu vârste cuprinse între 8 şi 20 de ani, de la mai multe cluburi din ţară. Antrenamentele s-au desfăşurat la sala Clubului Sportiv Şcolar Gloria şi au fost coordonate de antrenorii arădeni. Cu ocazia acestei pregătiri comune, sportivii şi-au perfecţionat tehnica şi şi-au consolidat gradul de rezistenţă pe tatami, în vederea primelor competiţii oficiale din acest an. „Ne-am propus să îi pregătim pe sportivi tehnico-tactic, dar şi să le ridicăm gradul de rezistenţă pe parcursul a mai multor meciuri într-o singură zi. A fost un stagiu benefic în perspectiva primelor competiţiilor din acest an”, ne-a declarat antrenorul emerit Mihai Telechi. Şi Dorin Drimbe, antrenor la CSM Arad, s-a declarat satisfăcut de beneficiul unui astfel de stagiu, care s-a bucurat de o participare numeroasă: „Vrem ca sportivilor să le dispară frica competiţională, pentru că aici nu au mai fost limitaţi de timp. Au putut pierde mai multe meciuri, fără să fie nevoiţi să iasă din competiţie. Aceste antrenamente le vor fi foarte utile în cadrul competiţiilor.” Primele competiţii oficiale din acest an sunt rezervate cadeţilor. Săptămâna viitoare va avea loc etapa judeţeană, apoi în 8-10 februarie etapa zonală iar în perioada 24-26 februarie, Aradul va găzdui finala acestei categorii de vârstă.
