Daniel Tudor a ajuns ultimul mohican al Urziceniului
Fostul portar al UTA-ei dintre 2006 şi 2008 e ultimul fotbalist al Unirii Urziceni care nu pleacă de la echipă! Conform Gazetei Sporturilor, Daniel Tudor rămâne pe baricade şi va avea alături tineri de la Steaua II sau Dinamo. Banca tehnică ar urma să fie preluată de Viorel Ion, iar mijlocaşul Gabriel Caramarin ar putea fi reactivat după multe luni de pauză. Sursa citată redă şi o declaraţie (probabil în premieră) făcută de Dumitru Bucşaru, cel care a finanţat Unirea Urziceni: „Nu vreţi cumva să-mi daţi doi ani de puşcărie că am destrămat echipa?! Nimeni să nu mă judece! Atît am putut, atît am făcut! E adevărat că acum nu avem nici jucători şi nici antrenor, dar am încredere că echipa va rezista în prima ligă. Se spune că m-am îmbogăţit din fotbal. Ştiţi cît am cheltuit cu echipa asta în ultimi doi ani?! 20 de milioane de euro! Un jucător a avut salariu de 280.000 de euro”.
Văsâie, pe liber de la Turda
În altă ordine de idei, un al ex-utist trăieşte vremuri grele. Cosmin Văsâie, fundaşul stânga care a îmbrăcat tricoul UTA-ei din 2007 până în 2010 a fost pus pe liber de Arieşul Turda. Văsâie a fost anunţat de antrenorul Marcel Rusu că nu mai intră în vederi. S-a întâmplat după ce Arieşul a pierdut acasă cu FC Bihor (0-2). Pe lângă Văsâie, tehnicianul turdean a luat decizia să renunţe şi la Lucian Mihu şi Szabolcs Szekeli.

