UTA Arad

Tupeu sau glumă, Petre ca Ibrahimovic și Aguero? Roșu: „Să declare ce vrea dacă va continua să dea același randament”





Declarațiile lui Adrian Petre date pentru digisport.ro la începutul săptămânii au ieșit puțin din tipar. Golgheterul UTA-ei și al Ligii a 2-a (cu 18 reușite, la egalitate cu Hadnagy) a spus răspicat că el ar face deja față la Steaua, dar și că se situează pe aceeași treaptă cu doi dintre cei mai buni atacanți ai lumii, Zlatan Ibrahimovic și Sergio Aguero.

Dacă Ionuț Tănase e convins că Petre a glumit, Laurențiu Roșu nu este prea interesat de adevăratele intenții ale elevului cu ocazia acestor declarații. „Nu cred că se vede deja Ibrahimovic, poate a glumit. Dar, până la urmă, acestea sunt cancanuri, pentru mine și echipă e important ce face el pe teren. Dacă va continua să dea același randament la antrenamente și jocuri, având aceeași atitudine pozitivă, poate să declare ce vrea”, a menționat antrenorul principal al „roș-albilor”.

Deși Adi Petre a marcat și în partida de la Târgoviște, ecourile despre posibilul său transfer la Genoa Calcio s-au mai stins. Italienii nu au luat deocamdată în calcul contraoferta UTA-ei la propunerea scrisă trimisă la începutul săptămânii trecute, care, din informațiile noastre, e cu 250 de mii de euro mai mare. Este posibil ca întreruperea contactelor să aibă legătură și cu plecarea în Columbia a lui Omar Milanetto, șeful departamentului de scouting al „Grifonului. Între timp, „vârful” de 18 ani rămâne sub atentă observație, fiind posibil ca evoluțiile sale în ultimele partide ale anului să conteze decisiv în realizarea unui transfer. Fie că e la Genoa, sau în curtea altor cluburi ce stau la pândă.









Un comentariu

  1. Ne-ar prinde foarte bine 6 puncte din ultimele 2 partide ale anului, dar mai bine ramanem la 4 puncte distanta de locul 2 decat sa-l pierdem pe Petre. Boloni a declarat odata ca cea mai mare greseala din cariera sa a fost sa-l titularizeze pe C. Ronaldo contra lui MU pe cand antrena la Sporting. Restul o stim..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button