Fotbal judetean

Ungur: „Sântana ne-a bătut pe experiență și pragmatism”





UTA II a încheiat cu un eșec stagiunea în Liga a 4-a. Unirea Sântana și-a luat revanșa după eșecul din tur, eșec ce acum avea să se dovedească decisiv în ecuația desemnării campioanei județene.

Fiindcă Dan Stupar a fost suspendat timp de două etape de Comisia de Disciplină a AJF, pe banca „alb-roșiilor” a luat loc doar Adrian Ungur. „Ca și în restul partidelor din acest sezon, am jucat la victorie. Nu ne-a ieșit și pentru că, după o primă repriză destul de bună, i-am iertat la acea mare ocazie de după pauză. Dacă am fi marcat atunci, altfel s-ar fi jucat meciul la 1-0. Ei au știut să profite, au fost echipa mai experimentată și au făcut diferența. Totuși, a mai fost un moment în care puteam reveni în joc. La 1-3, dacă primeam acel 11 metri clar ca lumina zilei, am fi fost mai deciși să întoarcem rezultatul, mai ales că ocazii au mai fost după aceea. Ne-au bătut practic pe experiență și pragmatism”, a spus fostul atacant al UTA-ei anilor ‘90.

Tehnicianul a recunoscut că jucătorii nici nu au fost prea conectați la acest meci. S-a simțit și puțin și aerul de vacanță. Băieții știau deja că de azi și până pe 9 iunie vor fi liberi, cu excepția a două antrenamente facultative de menținere, urmând ca apoi să ne reunim și să ne pregătim pentru Super Cupa de la București”, ne-a mai mărturisit Ungur.









Un comentariu

  1. Chiar asa prosti ne crezi…???. Voi a-ti dirijat ,tot campionatul ligii a4a.
    Folositi jucatorii cum vreti voi , depinde ce interese aveti.Pacat ca AJf-ul
    v-a ,adimis sa jucati in liga a4a

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button