Glorii arădene

Vineri e Memorialul Legendelor. „Pentru câteva minute, pentru câteva ore, să ne amintim de ei!”





Utiștii de altădată sunt pregătiți să intre din nou pe teren. Alb-roșiii organizează din nou Memorialul legendelor, iar invitații ediției a VI-a sunt cei de la Elore Bekescsaba. Meciul are loc vineri, de la 16,30, pe Șega.

„Cei de la Bekescsaba sunt prietenii noștri, n-au mai fost demult la Arad și așteaptă cu drag întâlnirea”, a a spus Gyuri Vaczi, președintele Old Boys UTA.  Trupa maghiară vine la UTA cu o serie de arădeni – și nu doar – în componență, toți cu trecut fotbalistic la Bekescsaba. Fotbalist și antrenor emblematic pentru Elore, Jozsef Pasztor conduce delegația și e secondat de fostul portar utist Silviu Iorgulescu! Generației de old-boys a adversarei utiștilor li se adaugă Vivi Vancea, Sandor Kulcsar, Simion Mironaș, Vasile Ionuț și Sorin Vlaicu. Ungurii așteaptă și revederea cu Flavius Domide, care i-a antrenat în anii 90 alături de Iorgulescu. Și apropo de Domide, Vaczi a fost mesager; „le transmite salutări tuturor, se simte bine după operație!”

„Cu Bekescsaba e o relație de peste 50 de ani. Pe timpuri, vorba lui Mircea Axente, greu ajungeai peste graniță. Noi, fiind fotbaliști, am mai avut ocazia, așa că ne-am și împrietenit cu ei. Mă bucur că ne întâlnim și că Vaczi continuă să organizeze meciuri de gen. Din păcate, suntem mai puțin cu unul, am auzit că sâmbătă s-a mai dus un coleg de-al nostru, Uilecan…”, a completat Gabor Biro.

metskas tarlea„Lotul e cunoscut, format din generațiile știute. Încerc împreună cu Sandu Gaica, Marius Grad și Imi Hirmler să-i cooptăm și pe cei mai tineri. Ei sunt mai reticenți, dar așa e la început. De la Claudiu Drăgan am promisiuni că va veni lângă noi. Îi așteptăm pe Botiș și Varga, ei încă sunt activi, pe Ciba, Mișu Grozav sau Ciubăncan. După două turnee reușite în vară, cel din Austria, unde am avut o clasare meritorie, și cel de la Oroshaza, câștigat a patra oară, a venit rândul să organizăm și noi unul. E o plăcere să poți participa la un asemenea memorial. Pentru câteva minute, câteva ore, ne aducem aminte de cei care au jucat la această mare echipă și au contribuit la rezultatele din istorie. Ideea e mai importantă decât rezultatul final, deși e clar că dorim să câștigăm orice joc”, a conchis Mihai Țîrlea, antrenorul old-boys-ilor de la UTA, antrenorul old-boys-ilor de la UTA, care, la conferința de prezentare a Memorialului, l-a avut alături pe vechiul coleg al tatălui său și unul din cei care i-au îndrumat primii pași în iarbă, Christos Metskas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button