Cioară, între cel mai dureros gol din carieră și meciul cu fosta echipă: „Sper să închid poarta cu UTA!”

Șoimii Pîncota a pierdut în minutul 90 confruntarea de la Râmnicu Vâlcea, în urma unei reușite norocoase a fostului utist, Dragoș Firțulescu. Scundul mijlocaș a trimis o lovitură de cap de la 12 metri, portarul Cioară era în zonă, dar balonul i s-a scurs, printre picioare, în plasă.  „Este cel mai ghinionist și în același timp, dureros, gol din carieră. Fiindcă am mai avut câteva faze de genul acela într-un careu plin de noroi, credeam că mingea va sări puțin, dar ea a alunecat și m-a derutat. Mi-a venit să-mi smulg părul din cap, fiindcă, zic eu, apărasem bine până atunci, am scos câteva mingi grele, dar un portar e judecat mereu după greșeli. Eu am comis una exact în minutul 90, la scorul de 1-1 și am compromise totul. Îmi pare extrem de rău, dar acum nu mai pot schimba nimic”, spune tânărul goalkeeper.

Practic, în Zăvoi, Cioară și-a dublat numărul de goluri încasat în acest retur. A mai fost învins doar din penalty la Mioveni și Satu Mare și de fiecare dată echipa sa a ieșit neînvinsă de pe terene. „A venit și prima înfrângere și încă înaintea unui meci important pentru noi, prin prisma faptului că întâlnim UTA. Nu sunt ambiții sau orgolii, doar că vrem să demonstrăm că suntem buni și îi putem bate. Ținem foarte mult la o victorie sâmbătă, chiar dacă șansele noastre la play-off rămân doar matematice”, a adăugat numărul unu al „șoimilor”, considerând inspirată decizia de a veni la Pîncota în această vară și asta pentru că a avut șansa să joace meci de meci în Liga a 2-a.

Sâmbătă, Andrei Cioară se va afla față în față cu câțiva dintre foștii săi colegi de la UTA, acolo unde a activat între 16 și 17 ani, dar mai ales cu mentorul său, Dan Țapoș. „Recunosc că, poate, am o ambiție în a-i demonstra lui nea’ Dan că au meritat toți anii de muncă împreună și am ajuns acum la un nivel mai aproape de pretențiile sale. Sper să fiu inspirat, concentrat și să închid poarta cu UTA. Va fi o reîntâlnire frumoasă și cu antrenorul principal, dar și cu Chindriș, Gligor sau Manea, cu care am împărțit același adversar. Cu Copil am jucat la Ineu, iar cu Hlistei la juniorii lui Atletico, cel mai bun să câștige sâmbătă. Sper să fim noi aceia”, a încheiat portarul de 21 de ani.

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *