UTA Arad

„Brașoveanul” Nagy a pierdut ocazia să fie coleg cu Taffarel, Brolin sau Asprilla: „Aflu de abia acum”





Abia transferat la FC Braşov în ’92, Nagy a impresionat la un turneu din Suedia, astfel că cei de la Parma au oferit imediat 300.000 de dolari pentru jucător, ofertă refuzată de şefii clubului braşovean. „Cei de la Parma au propus 300.000 de dolari, dar i-am refuzat”, spune Paul Enache, managerul lui FC Braşov, care în acea perioadă era antrenorul echipei

Meciul de azi, dintre FC Braşov şi UTA BD (ora 17.30), este unul special şi pentru antrenorul arădenilor, Roland Nagy, cel care în trecut a jucat timp de două sezoane la Braşov (’92-’94). Puţină lume ştie însă că aventura lui Nagy la Braşov se putea încheia fără să joace un meci oficial în tricoul galben-negrilor. Roland Nagy a fost adus la Braşov în vara anului 1992 de Paul Enache, actualul manager al „stegarilor”, care în acea perioadă era antrenorul echipei. „Eu i-am adus pe Nagy şi Balint la Braşov de la Arad. Am pus ochii pe ei şi nu m-am înşelat”, spune Paul Enache. Înaintea startului acelui sezon, FC Braşov a primit invitaţia de a participa la un turneu în Suedia, cu ajutorul lui Ştefan Covaci, nicio legătură cu celebrul antrenor român, un braşovean stabilit în străinătate încă din anii ’70, foarte bun prieten cu Nicolae Pescaru. În cadrul acelui turneu, care a avut loc în perioada 9-12 august 1992, FC Braşov a jucat cu IFK Goteborg, meci câştigat de elevii lui Paul Enache şi Nicolae Pescaru cu 2-0 după loviturile de departajare. În finala turneului, braşovenii au pierdut cu 2-0 în faţa Parmei, echipă antrenată atunci de celebrul Nevio Scala. La Parma jucau atunci Taffarel, Benarrivo, Tomas Brolin sau Asprilla, ultimul marcînd ambele goluri ale echipei italiene în finala cu FC Braşov, în timp ce la Braşov jucau Ene, Şanta – Iuliu Andraşi, Purdea, Pătru, Gall, Drăgan, Pîrvu, Folberth, Lungu, Săvoiu…

Parma a oferit 300.000 de dolari, Braşovul a refuzat

Abia transferat la Braşov, Roland Nagy a jucat senzaţional în ambele meciuri din Suedia, astfel că a fost ochit imediat de Nevio Scala, care a dorit să-l transfere la Parma. Italienii au făcut şi o ofertă concretă, 300.000 de dolari, o sumă imensă la acea vreme, însă Enache s-a opus transferului. „Nagy a fost cel mai bun jucător al turneului, iar italienii au dorit să-l transfere. Din câte-mi amintesc au şi propus 300.000 de dolari, dar i-am refuzat“, îşi aminteşte Paul Enache.

„A oferit Parma 300.000 de dolari pentru mine? ”

Actualul antrenor al celor de la UTA îşi aminteşte cu plăcere de turneul din Suedia, însă a rămas blocat cînd a auzit că a fost dorit de Parma. „Îmi amintesc de acel turneu, ştiu că am jucat bine, nu doar eu, ci şi ceilalţi jucători. Aveam o echipă bună la Braşov. A oferit Parma 300.000 de dolari pentru mine? Acum aud. Sincer, chiar nu am ştiut nimic, nu mi-au spus nimic nici Romică Paşcu, nici Paul Enache. Asta e, nu regret niciun moment că am rămas la Braşov unde m-am simţit mereu apreciat”, a declarat Roland Nagy.

monitorulexpres.ro

2 comentarii

  1. Povesti de adormit copiii surzi..a dat parma 300000 si brasovul a refuzat..si asta in conditia in care Adi Ungur unul din cei mai buni atacanti din prima liga pleca pe 80000 de la UTA..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button