UTA Arad

Monezi în cap, în loc de puncte! Neagu: „Nu se cădea să mi se spargă capul, UTA a fost mai norocoasă”





CS Afumați i-a pus în mare încurcătură pe utiști cu jocul ei combinativ, foarte solid de la mijloc în sus, dar punctele aveau să rămână la Arad.

Înaintea conferinței de presă de după meci, antrenorul ilfovenilor a înșirat pe masă câteva monede, cu care, susțiune el, a fost „bombardat” din tribună. „Nu vreau să fac niciun fel de comentariul la adresa suporterilor și asta pentru că aici la Arad aveți o echipă prea frumoasă, pe care o respect. Doar că nu se cădea să mi se spargă capul cu monede. Asta e viața până la urmă, mai primim și din astea… Important este că a fost un meci frumos, felicit UTA pentru rezultat. Jocul a fost deschis oricărui rezultat, cred că ne-am ridicat și noi la înălțime deși veneam după patru jocuri în 13-14 zile. Am venit să etalăm un joc frumos și am încercat să scoatem un rezultat pozitiv. Așa a fost să fie. UTA, ca și noi, și-a dorit victoria, iar azi au fost mai norocoasă”, a menționat Vasile Neagu.

Antrenorul Afumațiului a trimis și o mică săgeată în direcția antrenorului secund al „Bătrânei Doamne”. „Domnul Todea a declarat că nu cunoaște stafful, nici echipa, dar în schimb ne-a citit. În urma jocului nostru prestat azi, cred că s-a contrazis singur în declarații. Asemenea joc etalăm fie că jucăm acasă sau în deplasare și chiar credem că putem să aducem și puncte la un moment dat. Până acum, sorții au vrut să pierdem puncte în minutul 89, la Călărași sau în minutul 94, cu Tărlungeniul, dar , până la urmă, eu zic că vom culege și noi ce semănăm. Jocul înseamnă foarte mult, anti-jocul nu-l iubesc în niciun fel”, a mai precizat Neagu, referindu-se la faptul că Todea a greșit atunci când a afirmat că unul dintre atuurile Afumațiului e contraatacul.

Întrebat dacă UTA are față de primele locuri, Vasile Neagu a adăugat: „Rezulatele acestei echipe în esență tinere nu sunt întâmplătoare. Mai au și câțiva jucători cu experiență, iar împreună formează un lot ce e normal să se bată la primele locuri. Totdată, e o echipă care joacă fotbal, chiar mi-a plăcut, dar fără falsă modestie vă spun că nici locul nostru nu este la mijlocul clasamentului . Sper să urcăm ușor ușor”.

FOTO: Ciprian Petcuț

6 comentarii

    1. Ca batran utistist iti atrag atentia ca suporterii utisti au fost de la infiintarea echipei de catre Baron, niste Domni!…

      0
      0
  1. HAIDE UTA ,CAMPIOANA PROVINCIEI! URMEAZA HALTA SF.GHEORGHE! VICTORIE SI DRUMUL SPRE PRIMA SCENA A FOTBALULUI ROMANESC SE POATE DESCHIDE! AM FOST LEAGANUL FOTBALULUI ROMANESC PUTEM REVENI ACOLO UNDE NE ESTE LOCUL SI CHIAR MAI MULT DE CAT ATAT! BRAVO ,UTA ,MANDRIA ARADULUI!

    0
    0
  2. Cum reclamatii, in zona bancilor au mai fost si la alte meciuri, cum in afara de injuraturi, au mai foat scuipaturi, nu mai vorbesc de altercatii verbale, si iata acum-a ajuns la aruncari cu monezi, ar fi cazul ca clubul sa ia masuri. O plasa protectoare mai buna, acolo se impune, pina nu vor aparea chestii mai grave. Asa cum spunea suporterul utist din Sibiu, cei ce sustineau UTA, acum peste 3 decenii…erau Domni, nu mitocani care scuipa sau injura. Azi, si din cauza istoriei medii si apropiate, cu navigarea prin diviziile B, sau C sau judet, unii suporteri se comporta dupa educatia care au primit-o in timpurile actuale. Promovarea in prima liga si un stadion decent ar contribui la o atmosfera mai… placuta. Dar asteptarea…fara un final clar datat, este singura problema.

    0
    0
    1. Exista firma de paza, stewarzi. Sa-i retina si sa ii predea jandarmilor.
      Or sa se linisteasca toti ghiolbanii.

      0
      0
      1. Sunt deacord ar trebui evacuati însă mai este o problema de multe ori si cei de pe banca adversa incita atunci poate exista si asfel de reactii

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button