Oprescu: „Am întâlnit cea mai bună echipă din retur și – totuși – echilibrul l-a rupt Bozian, un jucător care ar putea fi la UTA”

Oprescu: „Am întâlnit cea mai bună echipă din retur și – totuși - echilibrul l-a rupt Bozian, un jucător care ar putea fi la UTA”

UTA II nu a scăpat de ce i-a fost frică. Experiența și chiar valoarea unor fotbaliști ai Lugojului aveau să producă „satelitului” echipei fanion a Aradului prima înfrângere stagională, iar ultimul loc din seria a IV-a a eșalonului trei rămâne încă în „posesia” arădenilor.

La finalul partidei, stafful tehnic utist a recunoscut superioritatea bănățenilor, cu un mic amendament ce ține de reușita ce a  modificat pentru prima dată tabela. „Am întâlnit azi cea mai bună echipă din retur. Trebuie să recunoaștem că au fost mai buni și, totuși, echilibrul l-a rupt Bozian cu o execuție extraordinară din lovitură liberă. În opinia mea, aceast fotbalist ar putea fi chiar la UTA. Pe de altă parte, noi am fost cu gândul și la meciul de Cupa României de la Cluj, am și făcut echipa și schimbările în funcție de acesta. Nu ne doream să avem accidentări sau suspendări pentru partida de miercuri, ce în acest moment e prioritatea noastră numărul unu”, a menționat Dan Oprescu, antrenor al UTA-ei II, alături de Cristi Păcurar, Adi Ungur și Vasile Sin.

Întrebat dacă acest prim eșec al primăverii nu ar putea produce dereglarea echipei, fostul mijlocaș a adăugat: „Și aceste înfrângeri fac parte din joc, din competiție, important este să învățăm din ele și data viitoare să fim mai puternici. Chiar dacă am rămas pe ultimul loc, cu cele 8 puncte făcute în cinci partide suntem serios în joc pentru evitarea retrogradării. Seria rămâne imprevizibilă, fiecare meci se joacă, nu există câștigătoare înainte de primul fluier”.

Mâine, UTA Under 19 joacă în campionatul Elite pe terenul celor de la Mihai Georgescu, dar miercuri se va întoarce pe Someș, într-o formulă îmbunătățită, pentru a luat biletele pentru finala Cupei României la această categorie de vârstă.

0
0

Un comentariu


  1. Am scris si in urma cu doi ani ca Bozian ( pe atunci capitan si lider de necontestat al Sebisului ) ar ajuta foarte mult UTA si pe tinerii din jurul sau. Pacat ca un jucator asa talentat nu a avut loc in echipa fanion a Aradului. Dar nu ar fi singurul ( C. Munteanu, Mutu, Plesca , Vezan ).

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *